FAST Brokers va intermedia, în urma câștigării unei licitații, polița RCA pentru servicii de asigurare RCA a autovehiculelor din cadrul unităților subordonate Statului Major al Forțelor Aeriene. Estimată la 7,79 milioane de lei, polița a fost atribuită pentru 2,44 milioane de lei și acoperă perioada 01.08.2023-31.07.2024.
La procedură s-au înscris și Asirom VIG și Groupama.
Parcul auto numară 1.773 vehicule și a fost împărțit în 19 de loturi.
Anterior, autovehiculele din cadrul unităților subordonate Statului Major al Forțelor Aeriene au fost asigurate RCA prin polițe emise de Groupama Asigurări, FAST Brokers, Omniasig VIG și Asirom VIG pentru suma totală de 7,242 milioane de lei. Mai multe detalii AICI. Polițele au fost estimate de autoritatea contractantă, UM 01836, la suma de 9,85 milioane de lei pentru perioada 01.08.2022 - 31.07.2023.
CITEȘTE ȘI Litoralulromanesc.ro - Peste o treime dintre turiștii care ajung pe litoral sunt din București, aceștia fiind cei mai numeroși, urmați de cei din Prahova și Cluj. La polul opus, sunt turiștii proveniți din județele Tulcea, Ialomița, Mehedinți și SălajFAST Brokers a fost înființat în 2002, are un capital social de 200.000 lei și îi are ca acționari pe Liliana și Iulian Valentin Gheorghiu, potrivit termene.ro.
În 2022, brokerul a consemnat un avans al veniturilor de activitatea de brokeraj, de la 3,4 milioane de lei la 4,16 milioane de lei, potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor Publice. Profitul net a urcat 2,05 milioane de lei, de la 1,91 milioane de lei în 2021.
FAST Brokers a încheiat anul 2022 pe locul 75 și o cotă de 0,19%.