Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în Uniunea Europeană, în 2023

Produsul Intern Brut a crescut cu 0,5% în Uniunea Europeană, în 2023
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 feb 2024

Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 0,5%, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, în termeni ajustați sezonier și calendaristic, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

De asemenea, în trimestrul patru din 2023, Produsul Intern Brut a rămas stabil în zona euro și a crescut cu 0,1% în Uniunea Europeană, comparativ cu perioada iulie - septembrie 2023, când s-a înregistrat un declin de 0,1% în ambele zone, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Inflația a crescut la 7,4% în ianuarie, după majorarea taxelor CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Inflația a crescut la 7,4% în ianuarie, după majorarea taxelor

Statele UE care au înregistrat un declin al economiei în trimestrul patru din 2023, comparativ cu precedentele trei luni, sunt: Irlanda (minus 0,7%), România, Estonia și Finlanda (toate cu minus 0,4%), Germania și Lituania (ambele cu minus 0,3%). Cel mai semnificativ avans a fost în Slovenia (1,1%), Portugalia și Cipru (ambele cu 0,8%)

De asemenea, în trimestrul patru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, s-a înregistrat un avans de 0,3% în UE și de 0,1% în zona euro, după o creștere anuală zero în perioada iulie-septembrie 2023.

România (1%) se află printre statele membre UE care au înregistrat creștere în trimestrul patru din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022. Cel mai semnificativ avans a fost în Slovenia (2,6%), Cipru (2,3%) și Portugalia (2,2%), iar cel mai sever declin în Irlanda (minus 4,8%) și Estonia (minus 3%).

În trimestrul patru din 2023, PIB-ul Statelor Unite a înregistrat o creștere de 0,8%, comparativ cu precedentele trei luni, și de 3,1% comparativ cu perioada similară din 2022.

Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică, economia României a crescut anul trecut cu 2%, iar în ultimul trimestru din 2023 Produsul Intern Brut (PIB) a urcat cu 1% față de același trimestru din 2022, însă a scăzut cu 0,4%, comparativ cu trimestrul anterior. 

viewscnt
Afla mai multe despre
pib
ue