DNA: Blaga a primit 700.000 euro în schimbul numirii unor persoane agreate la companii naționale care să obțină, prin licitații trucate, bani pentru PDL

DNA: Blaga a primit 700.000 euro în schimbul numirii unor persoane agreate la companii naționale care să obțină, prin licitații trucate, bani pentru PDL
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 sep 2016

Vasile Blaga, fost secretar general al PDL, și Gheorghe Ștefan, fost vicepreședinte PDL, au fost puși sub urmărire penală de DNA pentru trafic de influență, informează un comunicat DNA. Între cei doi exista o înțelegere vădită în sensul obținerii de bani pentru partid prin numirea, cu ajutorul miniștrilor, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice care să atribuie contracte către firme dispuse să cotizeze la partid. Ștefan a primit pentru el și partid 25 milioane lei, iar Blaga 700.000 euro.

Blaga a anunțat, după anunțul DNA, că demisionează din actuala funcție de copreședinte PNL.

Urmărește-ne și pe Google News

DNA informează că i-a pus sub urmărire penală pe Vasile Blaga, la data faptelor secretar general PDL și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, Berdilă Horațiu Bruno, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență și Gheorghe Ștefan, la data faptelor vicepreședinte PDL, pentru trafic de influență în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Gheorghe Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană, informează DNA. Respectiva persoană fusese agreată de Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

Șeful Fiscului către investitori: Noul motto este „ANAF se mută online”. Inspectorii vor oferi asistență privind aspectele practice ale legislației CITEȘTE ȘI Șeful Fiscului către investitori: Noul motto este „ANAF se mută online”. Inspectorii vor oferi asistență privind aspectele practice ale legislației

Banii urma să fie obținuți prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno.

Gheorghe Ștefan i-a promis lui Berdilă că va interveni la directorul companiei, astfel încât lui să câștige licitațiile, iar în schimb, a pretins și a primit între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheia. În total, Ștefan a primit pentru sine și pentru PDL parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei, mai arată DNA.

Vasile Blaga a primit, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, 200.000 euro, precum și de la Ștefan Gheorghe 500.000 euro, precizează DNA.

viewscnt
Afla mai multe despre
blaga
dna
gheorghe ștefan
mită