Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989 este marcată în fiecare an la data de 9 martie.
Proiectul de lege privind declararea zilei de 9 martie drept "Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989" a fost adoptat de Camera Deputaților în ședința din 22 noiembrie 2011, cu 285 de voturi favorabile, trei împotrivă și șase abțineri. Anterior, la 9 februarie 2011, senatorii au adoptat, în plen, propunerea legislativă, aparținând senatorului liberal Puiu Hașotti, privind declararea zilei de 9 martie "Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989". Proiectul legislativ a fost adoptat de Senat, în calitate de primă cameră sesizată, cu 86 voturi "pentru" și două abțineri, potrivit Agerpres.
Președintele Traian Băsescu a promulgat la 2 decembrie 2011 Legea pentru declararea zilei de 9 martie "Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989", potrivit Administrației Prezidențiale. Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie "Ziua deținuților politici anticomuniști din perioada 1944-1989" a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 864 din 8 decembrie 2011.
"Ziua de 9 martie, zi de pomenire în calendarul ortodox a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este în mod semnificativ și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. Această zi este dedicată celor care au luptat, cei mai mulți până la moarte, îndurând cumplite suferințe în închisorile comuniste de exterminare, împotriva instaurării în România a unui regim politic totalitar și agresiv anticreștin. În semn de neuitare și recunoștință, ne rugăm în această zi pentru odihna sufletelor celor care au murit iubindu-și țara și poporul greu încercate, rămânând statornici în credința pe care regimul comunist a încercat să o smulgă sistematic și brutal din sufletele românilor", se arăta într-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Română din 7 martie 2023. Patriarhia Română a transmis centrelor eparhiale îndemnul de a săvârși în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credința în Dumnezeu și demnitatea poporului român, se mai preciza la momentul adoptării legii.