Infocons a trimis Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerului Agriculturii, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și premierului o informare potrivit căreia 40% dintre produsele semipreparate din carne puse în vânzare pe piața din România sunt false, a declarat vineri Sorin Mierlea, președintele Asociației Consumatorilor - Infocons, care avertizează că, în cazul în care nu va primi un răspuns oficial, va face public rezultatul.
Acesta a precizat, pentru Agerpres, că analizele la semipreparate au fost făcute la Larex și laboratoare din cadrul ANSVSA, în urma acestora reieșind o diferență de compoziție față de cea menționată pe etichetă.
"Noi considerăm că sunt produse care mint și înșală consumatorul și așteptăm măsurile luate de autorități. După aceea vom veni public. Dacă în 30 de zile autoritățile nu iau măsuri, noi vom face un comunicat public cu privire la problemele care au fost depistate", a afirmat Mierlea.