Aranjamente și buchete din lalele și flori exotice, create special pentru Mărțișor de un florist olandez

Aranjamente și buchete din lalele și flori exotice, create special pentru Mărțișor de un florist olandez
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 feb 2017

Lalele și flori exotice fac parte din colecția de 1-8 martie și pot fi comandate online și offline, într-o cromatică veselă, de primăvară, în tonuri de verde sau transparente, noul concept fiind creat de master floristul olandez Bart van der Elsken, care a pregătit echipa de designeri FlorideLux în concordanță cu tendințele internaționale în materie de floristică.

Floriștii s-au axat în crearea colecției de aranjamente florale pe eleganță, tehnici de design inovativ, dar și pe cromatica veselă, luminoasă, de primăvară, temperată și echilibrată de verdele crud și tonuri transparente.

Urmărește-ne și pe Google News

Colecția de 1-8 martie de la FlorideLux va include buchete și aranjamente florale tematice cu tarife începând de la 19 lei. Noile produse vor aduce companiei vânzări de până la 80.000 de euro, potrivit estimărilor reprezentanților florăriei.

”Anul acesta accentul colecției cade pe cutiile elegante cu marca FlorideLux 5 stele inscripționată pe acestea, decorate cu flori de primăvară. Astfel, am încercat să combinăm tehnicile de design inovativ cu frumusețea sălbatică a florilor de primăvară disponibile în oferta noastră și să integrăm toate aceste elemente în cutiile premium. Conceptul corespunde atât preferințelor clienților, care apreciază acest tip de aranjament, cât și tendințelor de la nivel internațional”, a declarat Marius Dosinescu, CEO și fondator FlorideLux, care estimează vânzări de 80.000 de euro.

Prețurile standard ale produselor incluse în colecția de 1-8 Martie încep de la 79 de lei și ajung până la aproximativ 499 de lei, livrarea fiind inclusă în preț.

STUDIU 52% dintre români se așteaptă să le crească salariul în 2017 și 39% au în plan să-și schimbe locul de muncă CITEȘTE ȘI STUDIU 52% dintre români se așteaptă să le crească salariul în 2017 și 39% au în plan să-și schimbe locul de muncă

Reprezentanții FlorideLux vor livra aranjamente florale chiar și în sate, gratuit. Prețurile aranjamentelor de primăvară încep de la 29 de lei, iar buchetele de la 19 lei. De asemenea, livrarea comenzilor corporate este gratuită oriunde în România, pentru comenzi de minim 79 de lei. Cel mai ieftin aranjament disponibil în oferta de primăvară a retailerului va conține lalele, iar cel mai scump o combinație de flori exotice.

Grupul FlorideLux are o experiență de peste 14 ani în industria de flori și cadouri. Din portofoliul FlorideLux fac parte site-urile www.floridelux.ro; www.cosuridelux.ro - magazine online de coșuri cadou premium, www.brazidecraciun.ro - magazine de brazi cu livrare la domiciliu, brazi artificiali, brazi naturali tăiați și brazi în ghiveci, www.coroane.ro - magazine online de coroane funerare, jerbe funerare și alte accesorii, www.deluxeflowershop.com  și www.xclusive.ro.

viewscnt
Afla mai multe despre
floridelux
bart van der elsken