Prime Video, serviciul de streaming oferit de Amazon, se înscrie și el pe lista produselor care au avut numai de câștigat de pe urma pandemiei și izolării sociale.
Peste 175 de milioane de membrii a avut Prime Video anul trecut, a anunțat chiar fondatorul Jeff Bezos, evident încântat de performanță.
În ceea ce privește primul trimestru al acestui an, Bezos nu a oferit decât o singură cifră - timpul petrecut de abonați în cadrul serviciului a crescut în T1 cu peste 70% față de aceeași perioadă a anului trecut.
CITEȘTE ȘI Fulfilment by eMAG, instrumentul de un milion de euro care ajută antreprenorii să se concentreze pe creșterea afaceriiTot Bezos, care va părăsi funcția de CEO al Amazon în al treilea trimestru al anului, a ținut să amintească și faptul că filmele originale create de Amazon Studios au primit 12 nominalizări la Oscar și au câștigat 2 premii.
Deși nu este la fel de mediatizat precum Netflix, Disney+ sau HBO Max, Prime Video arată cu aceste cifre că joacă în liga celor mari. 175 de milioane de membrii în 2020 nu sunt deloc departe de cei 207 milioane la care a ajuns Netflix recent și sunt mult peste Disney+ și HBO Max.
Prime Video este disponibil și în România de mai mulți ani și, chiar dacă nu oferă la fel de multe titluri ca Netflix, în cadrul serviciului sunt disponibile numeroase filme și seriale de calitate.
CITEȘTE ȘI Dacă ar ajunge roboții să dea consultanță, ce vor mai face oamenii? Despre viitorul consultanței, ce cred liderii PwC (III)În țara noastră, Prime Video păcătuiește prin numărul mic de noutăți care apar de la o lună la alta și prin nivelul foarte redus de localizare - doar un număr mic de titluri au subtitrare în limba română.
Pe de altă parte, Prime Video este de departe cel mai ieftin serviciu de streaming video, după ce a redus prețul, în urmă cu câteva luni, de la 6 euro la 14 lei pe lună.