„Ucraina pune în pericol securitatea națională a Ungariei și Slovaciei prin blocarea tranzitului de țiței al companiei rusești Lukoil, iar Comisia Europeană nu a luat nicio măsură în această privință”. „Evaluarea realistă a situației lipsește cu desăvârșire în Uniunea Europeană, unde psihoza războiului e în toi și va continua, după toate probabilitățile, și în lunile următoare”. Iar Josep Borrell, șeful diplomației europene, „a pierdut complet controlul și a făcut propuneri extrem de periculoase și nerezonabile chiar și în privința situației din Orientul Mijlociu” - sunt câteva dintre declarațiile critice pe care, potrivit MTI, le-a făcut joi, la Bruxelles, ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto, a cărui țară asigură președinția semestrială a Uniunii Europene. În consecință, șeful diplomației de la Budapesta se afla la Sankt Petersburg, aparent pentru a vorbi - nu se știe deocamdată cu cine - despre „securitatea națională” a Ungariei.
La Bruxelles a avut loc, joi, o reuniune informală a miniștrilor de externe din țările Uniunii Europene. Ungaria, considerată cea mai pro-rusă țară din UE, aflată pe poziții divergente cu Bruxelles-ul în privința agresiunii ruse din Ucraina, dar și pe alte teme, cum ar fi migrația sau statul de drept, teoretic prezidează și stabilește agenda acestor reuniuni, în calitate de președinte în exercițiu al Consiliului UE, însă marja sa de acțiune este limitată și deja s-a confruntat cu amenințări de boicot din partea oficialilor europeni, scrie News.ro.
Potrivit unui comunicat al MAE ungar, Peter Szijjarto a informat, în cadrul unei conferințe de presă ce a urmat reuniunii informale a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene, că la discuții a participat și omologul său ucrainean, care a scos în evidență atacurile rusești asupra sistemului energetic al țării sale.
„Poziția Ungariei este clară. Aprovizionarea cu energie a unei țări este o problemă de securitate națională. De aceea, dacă securitatea aprovizionării energetice a unei țări este pusă în pericol de o altă țară, aceasta reprezintă și o amenințare la adresa intereselor naționale ale țării respective”, a comentat - în conferința sa de presă - șeful diplomației ungare, citat în comunicatul ministerului său. „Și exact așa stau lucrurile acum în relația dintre Ucraina și Ungaria. Ucraina, prin blocarea importului de țiței rusesc, care reprezintă aproximativ o treime din importurile de țiței ale Ungariei, subminează securitatea aprovizionării energetice a Ungariei sau, cel puțin, o pune în fața unor provocări semnificative”, a acuzat șeful diplomației maghiare.
Politicianul a adăugat că același lucru este valabil și pentru Slovacia, unde Ucraina blochează circa 40-45% din importurile de țiței rusesc.
BUDAPESTA REIA ATACURILE LA ADRESA UNIUNII EUROPENE
„Trebuie precizat că Comisia Europeană a fost deconspirată, pentru că, fie Uniunea Europeană este atât de slabă, încât nu poate proteja securitatea energetică a două state membre în fața unei țări care nu este membră a UE, fie chiar ea a pus la cale toată această situație și a ordonat, de la Bruxelles, Kievului, să ia această măsură care restricționează securitatea energetică a Ungariei și Slovaciei”, a spus Szijjarto reluând acuzații făcute anterior.
Potrivit lui Péter Szijjártó, oricare ar fi adevărul, „este destul de dezamăgitor că Uniunea Europeană este fie atât de slabă, fie încearcă, într-un mod atât de obraznic, să schimbe poziția pro-pace a Ungariei și Slovaciei, ascunzându-se în spatele Kievului”.
Ministrul a subliniat că atât el, cât și omologul său slovac, și-au exprimat dezamăgirea față de acțiunile Comisiei Europene și a amintit că ambele țări contribuie semnificativ la securitatea aprovizionării Ucrainei.
CITEȘTE ȘI Băncile europene vor aloca o sumă record pentru dividende și răscumpărări de acțiuniAcesta a mai explicat că, până în prezent, aprovizionarea Ungariei a fost asigurată pe termen scurt și mediu prin măsuri temporare, dar, în cazul energiei, singura soluție acceptabilă este cea pe termen lung.
„De aceea, vom continua, desigur, să negociem și sperăm că în curând se vor semna acorduri care vor asigura securitatea pe termen lung a aprovizionării cu energie” – a declarat ministrul ungar al afacerilor externe și al comerțului exterior.
SZIJJARTO: LA BRUXELLES, PSIHOZA RĂZBOIULUI E ÎN TOI
Evaluarea realistă a situației lipsește cu desăvârșire în Uniunea Europeană, iar psihoza războiului e în toi și va continua, după toate probabilitățile, și în lunile următoare - a mai declarat joi, la Bruxelles, ministrul Szijjarto.
El a recunoscut reuniunile informale a miniștrilor de externe au loc în mod tradițional în statul membru care deține președinția rotativă, de data aceasta nu așa s-a întâmplat, ceea ce, potrivit lui Szijjarto, denotă un fel de „reacție de copil de grădiniță”, menită să pună la punct poziția pro-pace a Ungariei.
Cu toate acestea – a adăugat el – acest lucru nu va reuși, deoarece Ungaria nu își va schimba politica de până acum și va continua să sprijine instaurarea cât mai grabnică a păcii în Ucraina.
Ministrul a declarat că subiectul principal al reuniunii a fost și de data aceasta războiul din Ucraina și a constatat din nou că „evaluarea realistă a situației lipsește cu desăvârșire, iar psihoza de război e în toi”.
El a regretat că majoritatea statelor membre au fost de părere că „extinderea teritorială” - aluzie la incursiunea ucraineană pe teritoriul rus - nu reprezintă un pericol de escaladare. Mai mult, potrivit lui Szijjarto, unii colegi au declarat că permiterea utilizării armelor furnizate de Occident împotriva țintelor din Rusia este unul din mijloacele de a face pace. „Și pentru că acest lucru contravine realității în aceeași măsură ca prezența mea aici, trebuie să concluzionăm că această poziție oarbă pro-război și psihoza pro-război vor continua aici, la Bruxelles, și lunile următoare” - a conchis Péter Szijjártó în conferința de presă de la Bruxelles.
CITEȘTE ȘI Contractul pentru construirea unui pod în județul Argeș, scos la licitație pentru a treia oară. De aproape un an și jumătate, Consiliul Județean nu a primit nicio ofertă considerată admisibilăEl a spus că mai mulți parteneri au solicitat alocarea unei noi sume, de peste șase miliarde de euro, din Fondul European pentru Pace pentru livrări de arme. „Ungaria însă nu va contribui la deblocarea niciunui cent atât timp cât companiile maghiare din Ucraina sunt discriminate și sunt menținute măsurile care amenință securitatea energetică a Ungariei”, a anunțat Szijjarto, citat de MTI.
UNGARIA RESPINGE PARTICIPAREA LA O EVENTUALĂ MISIUNE DE INSTRUCȚIE A UE ÎN UCRAINA
El a menționat că o altă manifestare concretă a politicii pro-război a UE este „creșterea presiunii în vederea extinderii și prelungirii misiunii de instruire a UE în Ucraina”, la care a precizat că „Ungaria nu participă sub nicio formă”.
„Am spus clar că, în cazul în care sfera teritorială sau funcția acestei misiuni de instruire va fi extinsă, Ungaria nu își va da acordul”, a asigurat el. De asemenea, Szijjarto a calificat drept extrem de periculoasă ideea că instruirea soldaților ar putea avea loc chiar în Ucraina, deoarece aceasta ar prezenta un risc serios de escaladare. „Dacă Uniunea Europeană ar dori să prelungească mandatul în forma sa actuală – adică menținându-i forma actuală -, fără să aplice vreo extindere, Ungaria ar continua să folosească instrumentul abținerii constructive, adică nu ar împiedica statele membre ale Uniunii Europene doritoare să desfășoare asemenea activități pe teritoriul Uniunii Europene, Ungaria însă nu va participa la aceste activități” – a conchis ministrul.
BORRELL, UN FEL DE BIDEN BRUXELLEZ
Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a pierdut complet controlul și a făcut propuneri extrem de periculoase și nerezonabile chiar și în privința situației din Orientul Mijlociu, a mai declarat joi, la Bruxelles, ministrul afacerilor externe și comerțului exterior din Ungaria, citat de un comunicat al MAE de la Budapesta.
„În mod vizibil, Josep Borrell a pierdut aparent controlul, ca un fel de Biden bruxelles-ez, el umblă încoace și încolo, făcând propuneri extrem de periculoase pentru Europa”, a afirmat Szijjarto.
El a criticat recenta propunere a înaltului reprezentant ca Uniunea Europeană să impună sancțiuni împotriva a doi miniștri din guvernul israelian. „Este o propunere extrem de periculoasă și absolut irațională, deoarece o astfel de decizie ar provoca îndoieli extraordinare în Orientul Mijlociu și ar submina complet cooperarea între Uniunea Europeană și Israel” – explicat șeful diplomației de la Budapesta. În schimb, Szijjarto și-a exprimat aprecierea față de Israel pentru că a convenit cu Organizația Mondială a Sănătății o pauză în luptele din Gaza pentru a permite lansarea programului de vaccinare împotriva poliomielitei.
Péter Szijjártó a vorbit și despre participarea șefului diplomației turce la reuniunea informală, regretând totodată că, în ultimii cinci ani, nu a mai avut loc o reuniune între UE și Turcia la un nivel atât de înalt ca acum, atribuind meritul președinției ungare a UE. El consideră extrem de importantă menținerea cooperării cu Ankara în domeniul migrației și a spus că i-a cerut omologului său turc „să nu se lase nicidecum convins să renunțe la înfrânarea migrației doar pentru că vede că unui stat membru al UE (Ungaria - n.r.) i se impune să plătească zeci și sute de milioane de forinți pentru faptul că își protejează frontierele”, o aluzie la amenda pe care Budapesta a primit-o de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
CITEȘTE ȘI Marea Britanie trece prin „recesiunea fericirii”SZIJJARTO, LA SANKT PETERSBURG
Ca un corolar al tuturor acestor declarații, ministrul de externe al Ungariei se afla, vineri dimineața, la Sankt Petersburg, potrivit unor postări pe pagina sa de Facebook. „Securitatea aprovizionării cu energie este o chestiune de securitate națională! Așa că să mergem...”, s-a limitat să scrie Peter Szijjarto care a postat, în schimb, mai multe imagini cu plecarea și sosirea sa în fosta capitală imperială rusă.
Agenției rusă TASS relatează despre postările lui Szijjarto și menționează că el nu a precizat scopul vizitei, dar în prealabil - înainte de a părăsi Budapesta - a scris despre importanța asigurării aprovizionării cu energie ca o „problemă de securitate națională", iar cu o zi înainte, Szijjártó a declarat că Kievul amenință securitatea energetică a Ungariei și Slovaciei prin blocarea livrărilor de petrol ale companiei ruse Lukoil. „De asemenea - scrie TASS - ministrul ungar de externe a remarcat că CE (Comisia Europeană) nu face nimic pentru a rezolva problema blocării de către Kiev a tranzitului de petrol rusesc, în timp ce responsabilitatea pentru aprovizionarea Budapestei și Bratislavei ar trebui să revină UE și Ucrainei”.
La 7 iulie, reamintește TASS, Kievul a blocat unilateral aprovizionarea Ungariei și Slovaciei prin conducta Drujba, sub pretextul impunerii de sancțiuni împotriva companiei Lukoil.
Deplasarea lui Peter Szijjarto la Sankt Petersburg, orașul de suflet al lui Vladimir Putin, unde deocamadată nu se știe ce interlocutori va avea, este de natură să irite și mai mult Bruxelles-ul, după ce premierul Viktor Orban, la rândul său, a fost la Moscova în primele zile de la preluarea președinției semestriale a Consiliului UE, ceea ce a atras o serie de delimitări și critici din partea Comisiei Europene și a unor lideri europeni.