După ce a lăsat-o fără grâu, Rusia se laudă că trimite înghețată Africii

După ce a lăsat-o fără grâu, Rusia se laudă că trimite înghețată Africii
Profit.ro
Profit.ro
scris 10 iun 2022

Ministerul rus al Agriculturii afirmă că înghețata a fost primul produs lactat rusesc livrat în țările africane și că anul trecut peste 1.000 de tone din acest produs au fost trimise în Africa, continent ce se confruntă cu o gravă criză alimentară din cauza blocării exporturilor de grâu ucrainean.

Declarațiile au fost făcute de Dmitri Krasnov, directorul Centrului Agroexpert din cadrul ministerului Agriculturii de la Moscova în cea de-a patra zi a Maratonului African 2022, un eveniment virtual organizat de furnizorii ruși, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
LEGE ”Internet pentru toată România” CITEȘTE ȘI LEGE ”Internet pentru toată România”

Krasnov a mai remarcat că este necesară extinderea liniei de produse lactate exportate de Rusia pe continentul negru, „în primul rând” prin creșterea exportulurilor de lapte praf și brânză.

„Laptele praf este un produs lactat importat cheie pentru Africa, reprezentând 62% din valoarea totală a importurilor de lactate de către țările africane în 2021. Ponderea brânzei a fost de 15%”, a spus el, citat de Interfax, una dintre agențiile de presă ale guvernului rus.

Înghețată rusească pe stomacul gol în Africa

Țări occidentale, organizații internaționale și inclusiv unele state africane au avertizat în ultimele luni despre pericolul unei grave crize alimentare în Africa și țări sărace de pe alte continente din cauza blocării exporturilor ucrainene de grâu prin porturile de la Marea Neagră.

Înainte de război Ucraina era unul dintre cei mai mari exportatori de grâu și cereale din lume. Producția sa și a Rusiei reprezentau împreună 14% din totalul de grâu produs la nivel mondial și 29% din toate exporturile de grâu.

În luna mai prețul grâului a atins un record absolut, efectele războiului din Ucraina fiind exacerbate de decizia Indiei de a interzice exporturilor din cauza prognozelor privind o recoltă proastă anul acesta.

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a respins miercuri acuzațiile potrivit cărora Moscova este responsabilă de criza alimentară, afirmând că este la latitudinea Ucrainei să își demineze porturile de la Marea Neagră.

viewscnt
Afla mai multe despre
grau
rusia
africa