Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autoritățile croate au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Croația, în contextul pandemiei de COVID-19. Până în 15 decembrie, intrarea în țară este permisă doar în baza unui test negativ de coronavirus.
”Începând cu data de 1 decembrie 2020, accesul pe teritoriul Republicii Croația este permis cetățenilor străini care sosesc din zone/state cu risc epidemiologic ridicat, inclusiv România, cu condiția prezentării unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 ore anterior intrării pe teritoriul croat sau a efectuării unui test molecular (PCR) după intrarea în Republica Croația, cu obligația de a intra în autoizolare până la primirea unui rezultat negativ. Noile măsuri sunt în vigoare până la data de 15 decembrie a.c”, a transmis, joi, MAE, printr-un comunicat de presă.
Urmărește-ne și pe Google News
CITEȘTE ȘI Groupama, UNIQA și PAID se unesc pentru a înființa Patronatul Industriei Asigurărilor din România, care își va atribui rolul de dialog social
Lista unităților în care pot fi efectuate testele moleculare (PCR) pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea în Republica Croația poate fi consultată la pagina de internet:
Costul pentru efectuarea unui test variază între 70 și 200 euro și va fi suportat de către solicitant.
Lista zonelor/statelor cu risc epidemiologic ridicat poate fi consultată la următoarea adresă:
Sunt exceptate de la aplicarea noilor măsuri, respectiv prezentarea la intrarea în Republica Croația a unui test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru infecția cu SARS-CoV-2 sau efectuarea acestuia ulterior sosirii, următoarele categorii de persoane:
- angajații care prestează servicii esențiale, inclusiv angajații în domeniul sanitar, lucrătorii transfrontalieri și sezonieri, elevii, studenții și stagiarii transfrontalieri, cu obligația ca durata șederii pe teritoriul Republicii Croația sau în afara teritoriului croat să nu depășească 12 ore;
- personalul navigant și transportatorii;
- diplomații, personalul organizațiilor internaționale și persoanele invitate de organizații internaționale, personalul militar, ofițerii de poliție, personalul protecției civile și personalul umanitar;
- persoanele care călătoresc pentru motive esențiale legate de familie sau afaceri, inclusiv jurnaliștii;
- persoanele aflate în tranzit, cu condiția ca durata tranzitului să nu depășească 12 ore;
- pacienții transportați pentru motive de sănătate urgente sau esențiale.
Informații suplimentare privind categoriile de persoane exceptate de la noile măsuri adoptate de autoritățile croate se regăsesc pe pagina de internet a Ministerului croat de Interne https://mup.gov.hr/uzg-covid/286210.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Croația: +38598414341.