Bulgaria încearcă să relanseze centrala nucleară de la Belene, pe malul Dunării, un proiect rus suspendat în 2012

Bulgaria încearcă să relanseze centrala nucleară de la Belene, pe malul Dunării, un proiect rus suspendat în 2012
Profit.ro
Profit.ro
scris 8 iun 2018

Parlamentul bulgar a aprobat un plan în vederea unei relansări a centralei nucleare de la Belene, la cinci ani după suspendarea proiectului din cauza unor probleme financiare și unor îngrijorări cu privire la o dependență prea mare de energia rusă, relatează Radio Free Europe/Radio Liberty.

Parlamentul a aprobat joi, cu 172 la 14 voturi, o propunere a premierului Boiko Borisov cu privire la elaborarea unui plan, până la sfârșitul lui octombrie, în vederea unei reluări a construirii centralei nucleare pe malul Dunării, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Bulgaria a cheltuit deja aproximativ 1,8 miliarde de dolari cu această centrală, însă Guvernul a impus în 2012 un moratoriu asupra continuării lucrărilor, în urma unor presiuni din partea Statelor Unite și Uniunii Europene (UE) - a cărei președinție semestrială este deținută în prezent - cu scopul de a limita dependanța energetică de Rusia.

Bulgaria a suspendat, de asemenea, acest prioect comun cu compania rusă Atomstroieksport, din cauză că nu a găsit investitori străini care să finanțeze un buget amețitor, estimat la aproximativ 11,8 miliarde de dolari.

Isărescu: Românii plecați în străinătate au trimis bani în țară și pentru a face investiții și a demara afaceri CITEȘTE ȘI Isărescu: Românii plecați în străinătate au trimis bani în țară și pentru a face investiții și a demara afaceri

Această suspendare a înfuriat Rusia, care spera să facă din Belene cartea sa de vizită în UE în privința unei noi generații de reactoare cu apă sub presiune.

Sofia a fost nevoită să plătească peste 620 de milioane de euro companiei ruse Rosatom, pentru a renunța la proiect, însă a primit totodată piese de la două reactoare nucleare de 1.000 de megawați, plasate în conservare.

Ministrul bulgar al Energiei Temenuika Petkova a anunțat săptămâna trecută că o campanie în vederea găsirii unui investitor strategic în proiect urmează să fie lansată până la sfârșitul lui 2018.

Compania rusă Rosatom a anunțat că va prezenta o nouă ofertă în vederea finalizării proiectului.

Compania nucleară chineză de stat CNNC și compania franceză Framatome, controlată de EDF, sunt de asemenea interesate.

Petkova a subliniat că Guvernul nu vrea să angajaeze fonduri publice suplimentare, să ofere garanții de stat în vederea unui împrumut ori să semneze contracte de aprovizionare cu electricitate pe termen lung, cu scopul de a face proiectul viabil.

Directorul Rosatom Central Europe Vadim Titov a anunțat joi, în Bulgaria, într-o conferință pe tema energiei, că societatea rusă este pregătită să înceapă negocieri cu autoritățile bulgare în vederea relansării proiectului.

Cele două reactoare de câte 1.000 de megawați ale centralei de la Belene erau menite să înlocuiască cele patru unități vechi, de fabricație sovietică, închise în urmă cu peste un deceniu, din cauza unor îngrijorări în domeniul securității, la singura centrală nucleară din Bulgaria, la Kozlodui.

La Kozlodui operează în continuare două reactoare construite de către sovietici, datând din 1987 și 1991, care furnizează aproximativ 30% din electricitatea țării.

Zeci de bulgari au manifestat joi, la Parlament, în semn de protest față de planurile Guvernului Borisov cu privire la centrala de la Belene.

Beneficiile proiectului nu sunt suficient de mari să justifice cheltuielile cu acesta, o sursă de corupție de zeci de decenii, au denunțat ei.

viewscnt
Afla mai multe despre
belene