Un incident armat a avut loc vineri într-unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Viena, iar cel puțin două persoane au fost împușcate, scrie express.co.uk.
Cel puțin doi oameni au fost împușcați în Figlmüller, restaurant fondat în urmă cu 110 ani, iar unul dintre ei este posibil să fi decedat, scrie News.ro.
Presa locală a confirmat că poliția se află la fața locului. Un purtător de cuvânt al forțelor de ordine a declarat pentru Heute: „Doi oameni sunt răniți grav, iar o persoană a fugit”.
CITEȘTE ȘI Huawei iese la atac în România: Nu a existat nicio dovadă că echipamentul nostru ar reprezenta o amenințare la adresa securitățiiFocurile de armă au fost trase în jurul orei locale 13.30. Un martor a precizat că 20 - 30 de oameni au fugit speriați din zona restaurantului.
Elicopterele poliției survolează Viena, în urmărirea atacatorului, iar zona din apropierea restaurantului a fost închisă.
Poliția nu crede că atacul este unul terorist și a precizat că nu există pericol pentru cetățeni.
Motivul atacului a rămas neclar.