

Un incendiu de amploare a distrus un restaurant din Orașul Nou din Sozopol, obligând autoritățile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile și unitățile de cazare din apropiere, după ce flăcările și fumul dens s-au extins la clădirile învecinate.
Omul de afaceri Attila Balazs, actionar majoritar al companiei Bayer Construct, considerat cel mai bogat secui, cu o avere estimată la cel puțin 70 de milioane de euro, cu investiții în România, a depus cerere de insolvență a companiei, argumentând decizia prin „evoluțiile care au avut ca rezultat expuneri financiare grave” în ultimele luni, inclusiv o schimbare semnificativă a antecedentelor de reglementare ce afectează anumite investiții specifice în curs de pregătire și decizia Guvernului maghiar de a bloca proiectul privind complexul de birouri Zugló, precum și tendințele nefavorabile ale pieței.
Pensia minimă din Ungaria va crește de la 80 de euro pe lună, în prezent, la 330 de euro, începând din ianuarie 2027, o măsură care vizează sute de mii de oameni.
Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care a preluat în 2023 operațiunile și activele românești ale grupului italian Enel, a lansat o ofertă inedită la electricitate, destinată restaurantelor, cafenelelor, barurilor, firmelor de catering și locațiilor de evenimente.
În cursul nopții trecute, cnci drone care au intrat dinspre Ucraina au survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova.
John Ratcliffe, șeful CIA, a fost trimis la Moscova pentru a avertiza Rusia să nu atace NATO, potrivit WSJ, care citează persoane care au primit ulterior un raport despre vizită.
Președintele Nicușor Dan face o vizită în Republica Moldova, cu prilejul Zilei Independenței.
Schimbare în politica externă a Ungariei.
Vânzarea magazinelor Carrefour către proprietarii Dedeman este văzută ca o poveste de succes, în special de către cumpărător, dar reflectă și un semnal al impozitelor de pe piața din România.
O explozie puternică urmată de un incendiu a avut loc la un complex de producție de substanțe chimice pe bază de gaze, aflat în construcție în Orientul Îndepărtat al Rusiei.
Anita Orban, șefa diplomației de la Budapesta, a anunțat că Ministerul de Externe ungar a înregistrat oficial un raport către procuratură privind suspiciuni de fraudă și alte infracțiuni legate de achiziția de ventilatoare mecanice pentru asistență respiratorie în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus.
Noul premier al Republicii Moldova, Vasile Tofan, l-a propus pe Claudiu Năsui, deputat USR, în guvernul de la Chișinău.
Ministrul bulgar al Energiei, Iva Petrova, a anunțat că un dig va fi construit pe Dunăre, în apropierea Centralei Nucleare Kozlodui (CNE).
Ministerul Apărării rus a anunțat că Rusia a plasat pe orbită un satelit militar la bordul unei rachete purtătoare Soiuz-2.1b.
Exporturile de petrol prin portul rusesc Novorosisk, de unde se alimentează cu materie primă și rafinăriile din România, s-au înjumătățit în luna august, confirmând că în prezent există o problemă de alimentare, cel puțin în zona Mării Negre, conform analizei Profit.ro.
O fabrică din Ucraina a grupului american de snackuri Mondelez, producătorul ciocolatei Milka, biscuiților Oreo și prăjiturii Barni, a fost lovită de un atac rusesc cu drone.
Președintele rus Vladimir Putin a susținut duminică într-un interviu că situația de pe piața combustibililor este sub control și că problemele care decurg din intensificarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor Rusiei sunt în curs de soluționare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro