Produsele Râureni se prezintă publicului cu o imagine nouă, modernă, cu un design diferențiator.
Noua imagine a produselor Râureni însumează atributele cheie ale brandului și este adaptată atât la dinamica business-ului, a pieței, dar și la așteptările din ce în ce mai sofisticate ale clienților.
”Procesul de rebranding înseamnă pentru compania Râureni mai mult decât o simplă strategie de a ne diferenția pe piață și a veni cu imagine nouă; este expresia dragostei noastre față de natură și a dorinței de a o proteja. Astfel, rebrandingul a însumat nu doar schimbarea la nivel vizual a ambalajelor, dar și modificarea formei și dimensiunilor borcanelor folosite, cu scopul de a reduce amprenta de carbon utilizată, precum și înlocuirea unor elemente de plastic cu unele de carton, 100% reciclabil, acolo unde a fost posibil. Astfel, am vrut să dăm un exemplu în piață că acești pași sunt posibili și sustenabili și suntem convinși că eforturile tuturor departamentelor implicate în acest proces vor avea un impact pozitiv asupra business-ului nostru, dar și al pieței, prin setarea unui exemplu pozitiv”, a declarat Dan Mutu, Director General Râureni.
Strategia abordată în acest proces a presupus ca design-ului ambalajului să reflecte însăși esența brandului (”cu drag din natură”), folosind o direcție grafică și o estetică vizuală martor al platformei de brand, pentru ca ambalajele să fie o prelungire a ADN-ului brandului Râureni.
S-au folosit fonturi din registrul craft care exprimă ideea de natură, căldură, autenticitate și expertiză a brandului. Acestora li s-au adaugat o ștanță customizată, menită să personalizeze și mai mult retorica vizuală, precum și finisaje premium. În toată această construcție grafică a fost conservat actualul logo Râureni, ca o mărturie a unui proces de modernizare ce menține nealterate valorile cheie ale brandului. S-a mizat, de asemenea, pe dezvoltarea cu ajutorul designului a unei identități de brand monolit care să devină o semnatură vizuală recognoscibilă, asociată Râureni.