PepsiCo a numit-o pe Eliza Calciu Șerban în funcția de Senior Marketing Manager, segmentul Snacks, pentru regiunea Balcanilor de Est. Sceasta are o experiență de peste 13 ani în marketing, acumulată alături de branduri de top din FMCG, precum Heineken și Japan Tobacco International (JTI) în care a ocupat roluri la nivel local și global.
În noul ei rol, Eliza Calciu Șerban va conduce agenda de marketing pentru întreg portofoliul Snacks al PepsiCo East Balkans.
Eliza Calciu Șerban s-a specializat în ultimii ani în managementul categoriilor noi, inovatia de produs, comunicarea integrată, strategia și managementul de portofoliu mărci.
A studiat la Academia de Studii Economice din București și este licențiată în Afaceri Internaționale și Economie.