Ministrul Culturii și Identității Naționale, Valer-Daniel Breaz, a afirmat joi că instituția pe care o conduce va discuta cu Casa Regală prelungirea contractului de închiriere a Castelului Peleș, menționând că oferta statului român rămâne aceea de a cumpăra acest obiectiv.
"Pot să vă spun că în momentul de față noi suntem chiriași ai Castelului Peleș, pentru că există Muzeul Peleș, un muzeu extraordinar. Vom negocia din nou cu Casa Regală, pentru că expiră la data de 30 iunie contractul de închiriere, vom prelungi acel contract, poate vom avea și o ofertă, o propunere din partea Casei Regale de vânzare. Nu știm mai multe detalii. Singurul lucru pe care-l vom face, vom rediscuta în primul rând oferta de închiriere, de prelungire a acestui contract, pentru că e normal ca acest muzeu să funcționeze acolo, iar operele de artă expuse să poată fi vizitate de toți cei care doresc", a spus ministrul Breaz într-o conferință de presă la Guvern, potrivit Agerpres.
El a reiterat că oferta statului român este aceea de a cumpăra Castelul Peleș.
"Oferta statului român, a Guvernului României, este aceea de a cumpăra Castelul Peleș. Oferta și propunerea financiară trebuie să vină din parte Casei Regele și în al doilea rând trebuie să existe disponibilitatea Casei Regale de a vinde acest castel", a mai spus ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz.