Soții Dorina și Dan Mutu, proprietarii rețelei de magazine Annabella și ai fabricii de conserve Râureni, au cumpărat de la Piraeus Leasing Romania o clădire de birouri din nordul Bucureștiului, pe care acum vor să o transforme în clinică medicală. Aceasta este prima tranzacție imobiliară realizată de familia Mutu pe piața imobiliară din Capitală, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Familia Mutu a cumpărat, recent, de la Piraeus Leasing Romania o clădire de birouri formată din două corpuri cu o suprafață cumulată de circa 2.500 de metri pătrați. Unul dintre corpuri are 6 etaje, iar celălalt 4, plus etajul 5 retras, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Proprietatea este amplasată pe un teren de 839 de metri pătrați de pe strada Nicolae Caramfil, nr. 63A, lângă hotelul de 4 stele Stil în nordul Bucureștiului. În trecut, aici era sediul Piraeus Real Estate, divizia imobiliară a băncii elene Piraeus, cumpărată în 2017 de americanii de la J.C. Flowers și redenumită First Bank.
Sursele Profit.ro din piața imobiliară evaluează tranzacția la circa 3-4 milioane de euro.
Proprietarii Annabella fac acum demersuri pentru recompartimentarea interioară a clădirii și schimbarea destinației din birouri în clinică medicală. Pe această stradă sunt deja mai multe clinici medicale private, printre care și spitalul Ponderas al rețelei Regina Maria.
Contactați de Profit.ro pentru detalii despre planul de expansiune pe piața imobiliară, reprezentanții Annabella nu au răspuns până la publicarea acestui articol.
Schimbarea destinației clădirii a devenit o practică, cu precădere în rândul imobilelor de birouri de dimensiuni mai mici. Chiar lângă noua proprietate a soților Mutu, omul de afaceri Mihai Lucian Palaz a realizat demersuri similare pentru schimbarea clădirii sale de birouri în apartamente, pe motiv că munca de acasă a redus apetitul pentru închirierea de sedii.
Acesta este primul plasament imobiliar al familiei Mutu pe piața din București. Rețeaua Annabella a mai fost prezentă, în trecut, cu magazine în Capitală, însă acestea au fost închise. La începutul acestui an, dezvoltatorul imobiliar REPACO Capital a anunțat că va construi un nou strip mall în Crevedia, care va găzdui primul supermarket Annabella din apropierea Bucureștiului, având o suprafață de 1.800 de metri pătrați. CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat unul dintre cele mai mari complexuri hoteliere din Elveția
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Annabella, unul dintre cei mai importanți jucători locali din retailul alimentar din România, a ajuns la finalul anului trecut la o rețea de 118 magazine, majoritatea în județul Vâlcea. Cifra de afaceri a retailerului a ajuns anul trecut la 121 milioane de euro și a atins un profit de aproape 6 milioane de euro cu un număr mediu de 1.225 de angajați.
Grupul Annabella s-a extins în ultima perioada și pe sectorul imobiliar comercial prin dezvoltarea a două parcuri de retail: unul de 4.000 de metri pătrați în Horezu (Vâlcea) și altul de circa 7.000 de metri pătrați în Râmnicu Vâlcea, recent inaugurat după o investiție de 5 milioane de euro.
Retailerul vâlcean a cumpărat anul trecut de la Ion Șoloman și 11 magazine Best Market din județul Dâmbovița.
Din grupul Annabella face parte și producătorul Annabella Fabrica de Conserve Râureni, care anul trecut a avut o cifră de afaceri de 37,2 milioane de euro și un profit de 3,1 milioane euro, cu un număr mediu de 362 de angajați. În 2021, fabrica Râureni a cumpărat fabrica de conserve Fabka din Fetești (Ialomița).
O serie de antreprenori români au făcut plasamente imobiliare pe piața din București, în ultimii ani, ca o formă de diversificare a afacerilor pe care le desfășoară. Printre ei se numără frații Dragoș și Adrian Pavăl din Bacău, Ovidiu Buluc din București, Cristian Ludovic Pop din București, Cornel și Dan Vulpe din București, Vasile Armenean din Suceava, Dorin Mateiu din Alba, Gheorghe Buzdugan din Cluj, Dobrin Mitriță, Spiru Mantu și Mihai Humă, toți din Galați, Iulian Iuga din Cluj, argeșenii Cătălin Ene și Sorin Mihai Cîrstea, familia Ionica și Gelu Pașalău din Focșani și familia de medici Andreea și Călin Ciubotaru din București.
Prima jumătate a lui 2024 s-a încheiat cu tranzacții imobiliare comerciale (birouri, spații comerciale, depozite și hoteluri) în valoare totală de 419 milioane de euro în România, ceea ce reprezintă o creștere de două ori și jumătate față de volumul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Colliers.
Perspectivele rămân favorabile, iar cu un volum semnificativ de tranzacții în desfășurare, inclusiv unele recente în care proprietarii doresc o finalizare rapidă, atingerea pragului de 1 miliard de euro în 2024 pare un obiectiv realizabil, apreciază consultanții Colliers.