Procesatorul de plăți 2Checkout a depășit pragul de 300 de angajați în România, ajungând la 390 salariați la nivel mondial.
Compania va continua să deschidă noi poziții în 2019 în principal în departamente precum dezvoltare produse - programare, testare -, dar si vânzări, suport și financiar. Până la finalul anului se preconizează ca echipa globală să depășească 420 de persoane, dintre care aproximativ 320 în birourile din București.
2Checkout este brandul sub care activează acum fosta companie Avangate, parte din portofoliul fondului de investiții Francisco Partners. Compania are peste 17.000 de clienți la nivel global.