Instrumente muzicale outdoor vor fi amplasate într-un perimetru din parcul Gheorghe Petrașcu, aflat în vecinătatea Școlii Gimnaziale de Muzică nr. 5 din București, după ce Consiliul Local Sector 3 a adoptat un proiect de hotărâre în acest sens.
Este vorba, în mare parte, despre instrumente de percuție care scot sunete prin lovire: xilofoane, marimbofoane, cinele, dar și așa-zise claviaturi ca de pian sau gen xilofon, care sunt așezate pe sol și scot sunete când se calcă pe acestea, arată Rador.
„Parcul IOR atrage foarte mulți locuitori din sector și chiar din Capitală. Ne-am propus sau cel puțin asta ar fi viziunea să încercăm să mai creăm puncte de atracție și în alte locuri decât în parcul IOR, care deja a devenit foarte aglomerat (…), de aceea ne-am gândit ca în parcul de lângă Școala de Muzică, un parc destul de frumos, dar nu prea populat, să creăm acest punct de atracție și anume o grădină muzicală. Înseamnă dotarea și utilarea cu niște instrumente muzicale outdoor (…) ce pot fi folosite fără a fi uzate și stricate, pentru că sunt concepute pentru așa ceva, pentru un trafic intens atât de copii, cât și de cei care se pricep cât de cât la muzică, ba chiar cred că niște artiști s-ar putea juca foarte frumos, creând spectacole deosebite și s-ar potrivi foarte bine cu vecinătatea Școlii de Muzică”, a spus inițiatorul proiectului, consilierul local PNL Inocențiu Voinea.
Proiectului i-au fost alocați, de la bugetul local, 500.000 de lei fără TVA, pentru grădina muzicală.