Dezvoltatorul imobiliar polonez Global Trade Center (GTC), proprietarul mai multor proiecte de birouri din București, printre care complexul City Gate din Piața Presei, a scos la vânzare o parte din terenul pe care îl deține în zona Petricani din Capitală, unde voia să construiască un centru comercial.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
GTC deținea un teren în suprafață de 12,3 hectare în zona Petricani, într-o arie aflată pe traseul proiectului de racordare la autostrada București – Ploiești, unde intenționa să construiască un mall de 54.000 de metri pătrați.
Compania s-a numărat însă printre cei care au primit despăgubiri în urma exproprierilor realizate în zonă. Dezvoltatorul imobiliar a cedat astfel patru loturi de teren intravilan din Șoseaua Petricani, de circa 15.000 de metri pătrați și pentru care urma să fie despăgubit cu 23 milioane lei, respectiv 1.530 lei (340 euro) pe metrul pătrat.
CITEȘTE ȘI Tranzacție - Grupul suedez Medicover cumpără toată afacerea familiei lui Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei: preia și centrul medical din centrul Bucureștiului. Spitalul privat al familiei a intrat în falimentPortofoliul GTC în România include clădirile de birouri City Gate din Piața Presei, Cascade Office Building, Premium Plaza și Premium Point Plaza, cu o suprafață totală de 67.000 metri pătrați și o valoare de piață de 196 milioane de euro, la finalul lunii martie.
Cel mai valoros activ al companiei este proiectul City Gate, de 47.000 metri pătrați, unde au sediul Rompetrol, Microsoft, E.On sau Telekom, acesta fiind evaluat la 147 milioane de euro.
GTC mai deține un teren în zona Expoziției, pe care intenționează să dezvolte proiectul de birouri City Rose Garden.
CITEȘTE ȘI Producătorul de componente auto Compa, la care a venit Fondul de 1 trilion dolari al Norvegiei, pregătește operațiuni bancare de până la 30 milioane euroGlobal Trade Center, listat la Bursa din Varșovia, este unul dintre cei mai vechi dezvoltatori imobiliari de pe piața locală. GTC a dezvoltat în România o rețea de centre comerciale în provincie, dar toate au fost vândute în pierdere. GTC a mai dezvoltat și două ansambluri rezidențiale, FeliCity și Rose Garden, ambele în București. Proiectul Felicity a fost preluat de o subsidiară a Unicredit Bank, care a șters astfel datoria GTC
Compania activează în Polonia, Serbia, Ungaria, Romania, Bulgaria și Croația.