Apple recunoaște că „un mic procent” din smartphone-urile companiei au înregistrat comenzile vocale date de utilizatori, chiar și după ce aceștia au dezactivat opțiunea.
Gigantul american a comunicat că un bug de iOS 15 se face vinovat pentru înregistrarea și salvarea pe serverele companiei a comenzilor date de unii din utilizatorii de iPhone asistentului digital Siri.
Înregistrarea și salvarea vocii utilizatorilor a avut loc chiar dacă utilizatorii au dezactivat opțiunea „Improve Siri & Dictation”, însă Apple spune că doar un mic procent de iPhone-uri au fost afectate.
CITEȘTE ȘI News Feed-ul Facebook devine FeedBug-ul a fost reparat prin unul din update-urile recente de iOS, iar înregistrările neconforme vor fi șterse de pe serverele companiei, promite Apple.
Ca de obicei, Apple nu este suficient de transparentă în astfel de cazuri. S-ar fi cuvenit ca utilizatorii afectați să fie înștiințați, însă compania americană nu a oferit alte detalii.
Această problemă survine la doi ani după ce Google, Apple și Amazon au fost prinși că înregistrează comenzile vocale fără ca utilizatorii să știe acest lucru. După scandalul din 2020, cei trei giganți au adăugat posibilitatea acceptării sau dezactivării acestui mode de colectare a datelor.