Producătorul sticlei rezistente Gorilla Glass, folosită de majoritatea dezvoltatorilor de smartphone-uri, a propus Comisiei Europene mai multe concesii pentru a evita amenzile care ar putea fi date dacă va fi găsit vinovată de comportament anticoncurențial.
Utilizatorii Instagram pot acum să le trimită rudelor sau prietenilor coordonatele geografice pentru a putea fi localizați.
O nouă consolă Sony, care poate fi folosită independent pentru jocuri, se află în dezvoltare acum, conform unor surse din cadrul companiei.
Nvidia a prezentat un nou model de inteligență artificială (AI) pentru generarea de muzică și conținuturi audio, capabil să modifice voci și să creeze sunete noi, o tehnologie destinată producătorilor de muzică, filme și jocuri video, transmite agenția Reuters.
Firma franceză de IT Atos a anunțat că a inițiat negocieri cu guvernul pentru o posibilă achiziție a diviziei sale de calcul avansat, activitate evaluată la 500 milioane de euro, transmite Reuters.
Viareggio, Collegno, Forlimpopoli. Oricine a încercat să caute pe Google site-urile acestor comune și ale multor altora și nu a reușit, nu este singurul. Totul a început la începutul lunii noiembrie, când unii experți în servicii digitale au început să vorbească despre această problemă pe diverse forumuri, precum Reddit și să trimită primele rapoarte către Google, relatează Corriere della Sera.
Procurorii sud-coreeni au cerut condamnarea președintelui grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare, în recursul pe care l-au formulat la o decizie anterioară a unui tribunal care l-a achitat pe Lee Jae-yong într-un dosar privind fuziunea controversată a două subsidiare Samsung, transmite Reuters.
Directorul general al TikTok, platforma de conținut video deținută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al președintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, care citează persoane familiare cu chestiunea.
Grupul chinez Huawei, aflat pe lista neagră a SUA, vizează atingerea unui număr de 100.000 de aplicații pentru sistemul său de operare Harmony în următoarele 6-12 luni, în încercarea de a deveni mai independent pe plan tehnologic, transmite Reuters.
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome.