Investițiile și achizițiile accelerează creșterea Grupului TeraPlast. Urcă însă și pierderile

Investițiile și achizițiile accelerează creșterea Grupului TeraPlast. Urcă însă și pierderile

Alexandru Stânean, director general al Grupului TeraPlast

scris 31 iul 2024

Grupul TeraPlast a obținut în semestrul 1 din 2024 un avans de 34% a cifrei de afaceri comparativ cu S1/2023, până la 428 milioane de lei, în timp ce EBITDA, de aproape 27 milioane de lei, este peste nivelul previzionat. Această evoluție vine pe fondul accelerării pieței de instalații, precum și a contribuției foliilor stretch Opal și a achizițiilor recente – Grupul Wolfgang Freiler (Polytech & Pro-Moulding) și Palplast Moldova.

Din perspectivă cantitativă, Grupul TeraPlast a înregistrat o creștere robustă a volumelor, cu 57%, de la 34.483 tone în S1/2023 la 54.009 tone în S1/2024.

Tranzacție în România - Proprietarul brandurilor Optiblu și Optiplaza, vândut unui gigant italo-francez CITEȘTE ȘI Tranzacție în România - Proprietarul brandurilor Optiblu și Optiplaza, vândut unui gigant italo-francez
Urmărește-ne și pe Google News

Strategia de extindere a amprentei geografice a Grupului TeraPlast a avut ca rezultat dublarea vânzărilor în afara României în S1/2024 față de S1/2023. Ponderea acestora în cifra de afaceri consolidată a ajuns la 23,5% în primul semestru din 2024, față de 15% în S1/2023. Activitatea susținută a Grupului pe piețele din Europa crește reziliența afacerilor și ajută la reducerea dependenței de piața din România.
EBITDA a cunoscut o îmbunătățire în primul semestru din 2024 și a ajuns la 26,9 milioane de lei, cu +15% mai mult decât în S1/2023, pe fondul creșterii volumelor. Marja EBITDA este de 6,3% în S1/2024 versus 7,3% în S1/2023, în ușoară diminuare din cauza presiunilor pe prețuri resimțite din piață și a efortului de a crește cotele de piață. În același timp, marja brută a depășit 150 de milioane de lei, în creștere cu 29% față de S1/2023, ceea ce arată soliditatea strategiei de concentrare pe cota de piață.

Rezultatul net negativ este cu 1,7 milioane de lei mai mare decât cel preconizat, pe fondul cheltuielilor nerecurente de 3,8 milioane de lei și a ramp-up-ului accelerat al business-ului de folie stretch Opal. În acord cu țintele bugetate, se așteaptă intrarea în teritoriu pozitiv a rezultatului net începând cu trimestrul al treilea.

Investițiile și achizițiile accelerează creșterea Grupului TeraPlast. Urcă însă și pierderile

„Investițiile recente în extinderea portofoliului de business-uri și achizițiile Grupului Wolfgang Freiler și a Palplast Moldova, împreună cu creșterile organice au adus rezultate robuste în primul semestru din 2024 pentru Grupul TeraPlast. Acestea reflectă eficiența strategiei de extindere și întărire a afacerilor noastre. Suntem pe drumul cel bun spre a ne transforma dintr-un lider regional, în unul european, în acord cu viziunea noastră pe termen lung.” a afirmat Alexandru Stânean, director general al Grupului TeraPlast. „Contextul economic nu este ideal, iar piețele pe care activăm resimt acest lucru și manifestă un mix de tendințe: construcțiile inginerești avansează în timp ce sectorul rezidențial este în contracție, iar inflația afectează puterea de cumpărare pe retail. În plus, rezultatele firmelor nou achiziționate sunt influențate de evoluția sub așteptări a piețelor vestice. Abordarea noastră orientată spre extindere geografică, reducerea dependenței de o singură piață, agilitatea în adaptarea la contextul pieței și identificarea de oportunități sunt principalele avantaje competitive care reduc semnificativ impactul negativ pe care perioadele volatile îl pot avea asupra performanței Grupului TeraPlast.” a mai adăugat Stânean.

Segmentul de Instalații a avut o creștere a cifrei de afaceri cu 33% față de S1/2023, până la 307 milioane de lei, și un avans de 15% a EBITDA față de prima jumătate a anului trecut, până la 27 milioane de lei, în timp ce marja EBITDA este de aproape 9%. Evoluția segmentului reflectă atât contribuția activității Grupului Wolfgang Freiler și Palplast, cât și cererea venită din sectorul lucrărilor de infrastructură din România. Deși evoluția este pozitivă, există în continuare neajunsuri precum întârzieri în emiterea ordinelor de începere a lucrărilor pentru contractele finanțate prin programele mari (atât europene cât și Anghel Saligny). Accelerarea lucrărilor finanțate prin programul Anghel Saligny observată în T2/2024 se va tempera în trimestrul al treilea, în contextul în care sumele disponibile au fost alocate aproape integral.

Emiratele Arabe Unite se pregătesc să primească și mai mulți milionari, pe măsură ce bogații abandonează Regatul Unit CITEȘTE ȘI Emiratele Arabe Unite se pregătesc să primească și mai mulți milionari, pe măsură ce bogații abandonează Regatul Unit

Contracția consumului privat de materiale de construcții a determinat încetinirea lucrărilor de reparații curente și de întreținere. În același timp, construcțiile rezidențiale au cunoscut o scădere de 21,6% în intervalul ianuarie-mai comparativ cu aceeași perioadă din 2023. În astfel de condiții, cererea de la distribuitori și rețele de bricolaj stagnează sau se reduce, așadar pentru moment, motorul cererii pentru segmentul de Instalații rămân lucrările publice de infrastructură.

Din perspectiva portofoliului de produse, în semestrul 1 din 2024 TeraDuct by TeraPlast – sistemul pentru protecție fibră optică - și-a extins gama de configurații, iar Neoter by TeraPlast – sistemul pentru încălzire prin pardoseală - își va extinde gama de produse din trimestrul 3 cu țeava PE-RT.

Pentru segmentul de Granule, cifra de afaceri a avansat cu 14% față de S1/2023, iar marja EBITDA a fost cea mai mare din cadrul Grupului, de 9,7%. Astfel, cifra de afaceri a crescut pentru acest segment până la 48 milioane de lei, în timp ce EBITDA este de 4,7 milioane de lei. Aceste rezultate indică o evoluție similară primului trimestru și conservarea poziției TeraPlast în piață, în contextul unui climat mai degrabă nefavorabil. Industria producătorilor de cabluri, unde TeraPlast este principalul furnizor, se contractă pe fondul scăderii cererii pe lanțul valoric și a creșterii prețurilor pentru alte materii prime, cum ar fi cuprul. În acest context, producătorii s-au orientat spre acoperirea cererii din stocurile existente pentru a evita internalizarea acestor majorări de prețuri.

Business-ul de reciclare PVC rigid, consolidat în rezultatele segmentelor de Instalații (reciclat micronizat) și Granule (reciclat regranulat), are în continuare o evoluție liniară, pe fondul prețurilor scăzute ale materiilor prime virgine. 

Segmentul de Ambalaje flexibile a avut o contribuție de aproape 50 de milioane de lei la cifra de afaceri consolidată a Grupului în primul semestru al anului curent, însă înregistrează în continuare EBITDA negativă. Zona de focus în semestrul 1 din 2024 a fost creșterea amprentei geografice care a atras inclusiv câștigarea de licitații noi. Cererea pentru ambalaje este afectată de scăderea puterii de cumpărare, ceea ce pune presiune suplimentară pe eficiența măsurilor de rentabilizare implementate.

Rezultatele segmentului includ și evoluția foliilor stretch Opal – cel mai nou business din portofoliul Grupului, aflat în faza de ramp-up și creștere a cotei de piață. Volumele produse cresc constant ca urmare a extinderii portofoliului de clienți atât din România, cât și din străinătate. Pentru impulsionarea exporturilor, au fost demarate mai multe parteneriate care vor adăuga tracțiune suplimentară distribuției produselor Opal în Europa Centrală. Primele comenzi pe noile canale vor fi livrate în trimestrul al treilea al anului curent. Totodată, produsele nou dezvoltate, inclusiv cu material reciclat, sunt în curs de certificare internațională și vor contribui suplimentar la extinderea ofertei de folie stretch și, implicit, a atractivității Opal în special pe piețele externe.

David Popovici va primi o mașină electrică de la Țiriac după succesul olimpic CITEȘTE ȘI David Popovici va primi o mașină electrică de la Țiriac după succesul olimpic

Linia de business Ferestre și Uși a avut o evoluție similară cu primul semestru al anului trecut, cu o cifră de afaceri cu 6% mai mică decât în S1/2023, de 23 milioane de lei, și EBITDA în teritoriu pozitiv, de 901 mii de lei, pe măsură ce strategia este reorientată către segmentul non-retail, iar segmentul rezidențial este în scădere. În S1/2024, cifra de afaceri provenită din contractele cu clienți non-retail a crescut cu 38%, în timp ce ponderea acestor contracte a ajuns la 33% în cifra de afaceri, cu 10pp mai mult decât în 2023.

Volumele de vânzări sunt în linie cu cele bugetate, însă există un ecart între execuția unora dintre lucrări și încasarea efectivă, pe fondul termenelor mai lungi de decontare ale contractelor finanțate din fonduri publice. Un alt factor pozitiv de influență care va fi vizibil și în T3/2024 este reprezentat de proiectele speciale cu tâmplărie din aluminiu, aflate în desfășurare.

Grupul Wolfgang Freiler, consolidat în rezultatele Grupului TeraPlast începând cu T2/2024, a avut în primul semestru volume similare cu aceeași perioadă a anului trecut. Marjele produselor Polytech și Pro-Moulding – fabricile Grupului Wolfgang Freiler – sunt sub potențial din cauza presiunii resimțite pe prețuri din sectorul construcțiilor central- și vest-european. Pe piața din Ungaria, cele mai importante oportunități apar din zona proiectelor de irigații. Pe această piață concurența este reprezentată în special de produsele din import, așadar producția locală este un avantaj competitiv semnificativ. În această perioadă este în implementare integrarea proceselor Grupului Wolfgang Freiler în cadrul Grupului TeraPlast și a demarării proceselor de vânzare încrucișată, care vor începe să arate rezultate în trimestrele următoare.

Palplast Moldova are o evoluție bună în special ca urmare a dezvoltării accelerate a proiectelor dezvoltatorilor rezidențiali și mai puțin a lucrărilor publice, segment în reașezare după anul electoral 2023. Un potențial trend de accelerare a proiectelor publice e posibil să fie vizibil spre finalul anului curent odată cu activarea proiectelor finanțate din fonduri pre-aderare.

O comparație anuală a rezultatelor din trimestrul doi arată o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, cu 45% în T2/2024 față de T2/2023, până la 251 milioane de lei, inclusiv ca urmare a integrării Grupului Wolfgang Freiler și a Palplast Moldova.

Operațiunile recente de M&A sunt vizibile la nivelul segmentului de Instalații, a cărui cifră de afaceri a ajuns la 185 milioane de lei, în creștere cu +43% în T2/2024 față de T2/2023. Un avans puternic, de +151% T2/2024 versus T2/2023, se observă și la cifra de afaceri a segmentului de Ambalaje, ca urmare a operaționalizării fabricii de folie stretch Opal.

Economia zonei euro a crescut peste așteptări, în pofida contracției economice germane CITEȘTE ȘI Economia zonei euro a crescut peste așteptări, în pofida contracției economice germane

Marja brută din trimestrul 2/2024 a depășit 86 de milioane de lei, în creștere cu 43% raportat la T2/2023.

Avansul EBITDA în T2/2024 versus T2/2023 a fost de 5%, până la aproape 15 milioane de lei, reflectând impactul costurilor nerecurente și a presiunilor din piață pe zona de prețuri și, implicit, creșterea cotelor de piață.

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din Europa de sud-est. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack, Palplast Moldova, companiile Grupului Wolfgang Freiler și Somplast.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
cifra de afaceri