Flex România, producător echipamente IT și comunicații, închiriază 1.200 metri pătrați în ansamblul Openville din Timișoara

Flex România, producător echipamente IT și comunicații, închiriază 1.200 metri pătrați în ansamblul Openville din Timișoara
scris 29 ian 2018

Flex România, filiala locală a grupului american, unul dintre cei mai importanți jucători la nivel internațional în domeniul tehnologiei, proiectării și producției de echipamente IT auto și comunicații, a închiriat 1.200 de metri pătrați în clădirea United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Openville din Timișoara.

United Business Center 1 (UBC 1) a fost inaugurată în decembrie 2017 și are o suprafață închiriabilă de 13.000 metri pătrați.

Urmărește-ne și pe Google News
Adrian Tănase, noul director al BVB: Vrem să-i facem pe români să vadă că investiția la bursă poate fi aproape la fel de banală ca și constituirea unui depozit bancar CITEȘTE ȘI Adrian Tănase, noul director al BVB: Vrem să-i facem pe români să vadă că investiția la bursă poate fi aproape la fel de banală ca și constituirea unui depozit bancar

Compania Flex este prezentă în Timișoara din anul 1998. La nivel global, Flex are aproximativ 200.000 de angajați în peste 100 de fabrici din 30 de țări, echipa locală având peste 4.000 de salariați.

În birourile companiei din UBC 1 își vor desfășura activitatea aproximativ 130 de persoane, implicate în proiecte la nivel global.

Openville este construit de către compania Iulius, controlată de omul de afaceri Iulian Dascălu, proiect mixt pe care îl realizează împreună cu Atterbury Europe în proximitatea Iulius Mall. Proiectul reprezintă o investiție estimată la peste 220 milioane de euro.

În prezent, în ansamblul Openville se lucrează la a treia clădire de birouri – UBC 3, cu 19.000 metri pătrați închiriabili, care va fi finalizată în 2018.

La momentul inaugurării primei etape de dezvoltare a proiectului Openville, în trimestrul patru din 2018, componenta de birouri a ansamblului va include o suprafață de 50.000 metri pătrați în operare (în clădirile UBC 1, UBC 2 și UBC 3) și alți 50.000 metri pătrați în construcție (în clădirea UBC 0).

A doua etapă a proiectului Openville Timișoara va presupune dezvoltarea a aproximativ 85.000 metri pătrați de spații office (în alte patru clădiri) și a 25.000 metri pătrați de spații de retail, în funcție de cerințele pieței.

viewscnt
Afla mai multe despre
flex
openville