Deși indicele principal a avut o deviație minoră față de nivelul de închidere al săptămânii precedente, interesul investitorilor a fost bun, reflectat de volume, duble față de media ultimilor 3 ani.
Sesiunea de debut de la Bursa de Valori București a fost încurajată de depășirea unor noi maxime istorice de către indicii americani. Sentimentul favorabil nu s-a reflectat atât prin dinamica indicilor, cât prin rulajul de 105,38 milioane lei (21,30 milioane euro) al pieței de acțiuni, cocentrat în proporție de 78,75% pe cele mai tranzacționate 3 acțiuni.
Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 1,17%, până la prețul de 2,5450 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 24,95 milioane lei, cărora li s-a adăugat singurul transfer special din piața deal, cu 10,00 milioane acțiuni, și în valoare de 25,50 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Instrumentele derivate la BVB – din a 2-a jumătate a anului viitor. Proiectul de Contraparte Centrală merge către reglementatoriPe segmentul energetic al cărui indice de probil BET-NG a avut un avans de 0,80%, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au crescut cu 0,95%, până la prețul de 37,30 lei/acțiune, pe o activitate de 17,19 milioane lei, și titlurile Nuclearelectrica (SNN) au avut un salt de 1,88%, până la prețul de 40,70 lei/acțiune, pe tranzacții de 15,35 milioane lei.
Din anularea acestor forțe de sens contrar, în care alăturăm deprecierea de 2,09%, până la prețul de 18,78 lei/acțiune a titlurilor BRD Groupe Société Générale (BRD) care au cumulat volume de 2,12 milioane lei, a reyultat o aparentă nemișcare a pieței. Indicele BET-XT s-a retras cu 0,03% și indicele reprezentativ BET a pierdut 0,04%, până la nivelul de 12.807,55 puncte, fiind marginal sub maximul istoric.
Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 1,7620 lei/acțiune, pe transferuri de 3,70 milioane lei, într-o zio în care indicele financiar BET-FI a coborât cu 0,23%, până la nivelul de 52.596,86 puncte.
Schimburi importantre, în echivalent 3,62 milioane lei, am mai consemnat pe titlurile OMV Petrom (SNP) care s-au apreciat cu 1,03%, până la prețul de 0,4900 lei/acțiune. Tot într-o notă pozitivă, titlurile MedLife (M) au câștigat 0,45%, până la prețul de 22,50 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,75 milioane lei.
Reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost deposit pe 2 simboluri cu închideri divergente: +0,78%, până la prețul de 1,2840 lei/acțiune, pentru titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) și -0,46%, până la prețul de 21,65 lei/acțiune, pentru titlurile Transport Trade Services (TTS).