Într-o zi cu un rulaj moderat al pieței reglementate, pe piața deal am consemnat o tranzacție specială în valoare de 17,7 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia.
Bursa de la București își lasă intacte argumentele tehnice de creștere, dar investitorii deocamdată ezită să ridice cotațiile. Sesiunea de astăzi a fost una neconcludentă, cu un avans de 0,11% al indicelui reprezentativ BET, până la nivelul de 8.290,73 puncte, și o apreciere de 0,09% a indicelui compozit BET Plus.
Este o indecizie transmisă și din piețele europene, unde principalii indici bursieri au avut închideri divergente: +0,05% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,40% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,13% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,07% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +0,22% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,84% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,26% pentru indicele PX de la Praga.
CITEȘTE ȘI Elveția se pregătește să reglementeze ofertele de criptomonede, inclusiv ca active financiareLa București, nu mai puțin de 38,66% din rulajul de 45,73 milioane lei (9,83 milioane euro) al pieței de acțiuni a fost asigurat de un transfer special din piața deal cu 8,50 milioane acțiuni SIF Oltenia (SIF5), reprezentând 1,46% din capitalul social. Acesta a fost efectuat la prețul de 2,0800 lei/acțiune, cu 9,57% sub referința sesiunii precedente.
Pe primul loc în piața reglementată, cu transferuri însumând 7,57 milioane lei, s-au aflat titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care s-au corectat cu 0,28%, până la prețul de 35,55 lei/acțiune, într-o zi în care indicele sectorial BET-NG a staționat la reperul de 702,51 puncte. Tot la acest capitol, titlurile Electrica (EL) s-au apreciat cu 1,39%, până la prețul de 11,6600 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,73 milioane lei.
Într-o zi în care, către finalul sesiunii londoneze, prețul țițeiului Brent s-a întors pe un maxim al ultimelor 2 săptămâni, peste reperul de 66,00 dolari/baril, titlurile OMV Petrom (SNP) au pierdut 0,33%, până la prețul de 0,3035 lei/acțiune, pe transferuri de 1,26 milioane lei. Una dintre campioanele creșterilor de început de an, acțiunea Nuclearelectrica (SNN) s-a corectat cu 0,62%, până la prețul de 8,0600 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,16 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Zentiva România, producătorul Algocalmin, își majorează profitul net cu 18%. Grupul Sanofi pregătește vânzarea inclusiv a companiei din RomâniaAl 2-lea rulaj al zilei, de 4,61 milioane lei, l-am consemnat pe titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care au crescut cu 1,03%, până la prețul de 13,68 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a staționat la prețul de 2,3600 lei/acțiune, pe transferuri de 2,75 milioane lei.
Transferuri de 1,19 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent s-au înregistrat pe titlurile TeraPlast Bistrița (TRP), care s-a apreciat cu 0,97%, până la prețul de 0,4160 lei/acțiune. Compania a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri majorată cu 7,02%, de 427 milioane lei, de la 399 milioane lei în 2016. EBITDA ajustată a coborât, însă, cu 34,29%, la 40,76 milioane lei, de la 62,03 milioane lei. TeraPlast și-a bugetat, totuși, pentru 2018, realizarea unui câștig pretaxare EBITDA ajustat de 101 milioane lei, dublu față de media ultimilor 2 ani.