Investitorii de la BVB își iau curaj din piețele europene și duc indicii principali pe noi maxime ale ultimelor 6 luni

Investitorii de la BVB își iau curaj din piețele europene și duc indicii principali pe noi maxime ale ultimelor 6 luni
scris 3 dec 2018

Bursa românească a câștigat 1 procent și a depășit valorile cele mai ridicate ale raliului început în iulie. Acțiunile bancare sunt motor al creșterilor.

Investitorii activi pe piața românească de capital au venit cu apetit de cumpărare din mini-vacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, iar acest lucru s-a văzut atât din punctul de vedere al dinamicii cotațiilor, cât și al volumelor. Rulajul de 68,68 milioane lei (14,75 milioane euro) al pieței de acțiuni este cu 71,74% peste valoarea medie zilnică de tranzacționare de 39,99 milioane lei (8,57 milioane euro) de pe acest segment din intervalul ianuarie-octombrie.

Urmărește-ne și pe Google News

Distribuția bună a acestor schimburi, pe mai mulți emitenți, dau un plus de credibilitate mișcării care a propulsat indicii principali pe un nou maxim al ultimelor 6 luni. Astfel, indicele compozit BET Plus a urcat cu 1,01%, iar indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 1,00%, până la nivelul de 8.751,93 de puncte. Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip tocmai a depășit reperul din zona de 8.660 de puncte din care piața a suferit 2 respingeri, la jumătatea lunii octombrie și, respectiv la mijlocul lunii noiembrie, așa cum se vede pe graficul atașat.

Investitorii de la BVB își iau curaj din piețele europene și duc indicii principali pe noi maxime ale ultimelor 6 luni

Evoluția indicelui deasupra mediilor mobile de viteză în proporții Fibonacci, respectiv media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) și media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), dă un plus de soliditate trendului pozitiv cu atât mai mult cu cât acestea se află peste indicatorul care definește trendul, media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200). Profit.ro semnala încă de la începutul săptămânii trecute, pe baza unor argumente de ordin tehnic, faptul că bursa românească „vrea din nou în sus”.

Impulsul a primit ajutor din piețele externe, contextul la debutul de săptămână fiind unul favorabil activelor de risc. Indicii principali europeni au arătat „verde” pe linie: +1,32% pentru indicele Euro Stoxx 50, +1,18% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +1,00% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,85% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,67% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,17% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,47% pentru indicele PX de la Praga.

PROFIT financial.forum - Teodorovici: Reglementările nu trebuie să afecteze competitivitatea instituțiilor financiare și nici capacitatea companiilor de a se finanța. Ce este pregătit pentru Președinția UE asigurată de România CITEȘTE ȘI PROFIT financial.forum - Teodorovici: Reglementările nu trebuie să afecteze competitivitatea instituțiilor financiare și nici capacitatea companiilor de a se finanța. Ce este pregătit pentru Președinția UE asigurată de România

Elanul a fost susținut de acțiunile Băncii Transilvania (TLV) care au crescut cu 2,52%, până la prețul de 2,4400 lei/acțiune, pe transferuri de 17,81 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a corectat cu 1,42%, până la prețul de 14,26 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 5,21 milioane lei. Pe același emitent, s-a realizat și singura tranzacție specială a zilei, în valoare de 1,25 milioane lei.

Motor pentru piață a fost și acțiunea Nuclearelectrica (SNN), ce se află pe unb trend puternic ascendent, în contextul în care emitentul ar urma să distribuie dividende în valoare agregată de 238,00 milioane lei, conform convocatorului modificat pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la jumătatea acestei luni. Astăzi, titlurile producătorului de energie nucleară au urcat cu 2,40%, până la prețul de 9,8000 lei/acțiune.

Aprecieri într-o dinamică mai mică vor avea și alte acțiuni de pe segmentul energetic, după cum urmează, +0,69% pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), +0,63% pentru titlurile Transelectrica (TEL) și +0,67% pentru titlurile OMV Petrom (SNP).

Pe contrasens, pe cele mai mari tranzacții ale zilei, de 18,25 milioane lei, titlurile Trangaz (TGN) au coborât cu 0,42%, până la prețul de 354,50 lei/acțiune. La fel, un ușțor recul, de 0,35% au înregistrat titlurile Electrica (EL), după avansul consistent din ultimele sesiuni, până la prețul de 11,36 lei/acțiune. Acesta este contextul în care indicele energetic BET-NG a subperformat pieței, cu o apreciere de numai 0,44%.

EXCLUSIV Reducerea contribuției la Pilonul II, la Curtea Constituțională CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Reducerea contribuției la Pilonul II, la Curtea Constituțională

O dinamică apropiată, +0,45%, pentru o închidere la nivelul de 36.797,20 de puncte, a avut-o indicele financiar BET-FI. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), a câștigat 0,32% la nivelul capitalizării bursiere, prețul titlurilor fiind de 0,9440 lei/acțiune, într-o sesiune în care au cumulat tranzacții de 3,27 milioane lei.

La același capitol al fondurilor închise de investiții, titlurile SIF Oltenia (SIF5) au urcat cu 0,71%, până la prețul de 2,1250 lei/acțiune, pe transferuri depășind cu puțin 1 milion de lei. Emitentul are pe bilanț din această toamnă cu 140 milioane euro în plus după ce a vândut către grupul bancar austriac Erste participația sa de 6,29% din acțiunile BCR, cea de-a 2-a instituție de credit din sistemul bancar românesc.

Un salt de 2,07% l-au avut titlurile Digi Communications (DIGI), pe un rulaj de 1,91 milioane lei, însă compania care controlează operatorul telecom RCS&RDS se tranzacționează cu 25,87% sub nivelul la care a ajuns la cota Bursei, rezultat al ecartului dintre cotația de închidere de astăzi de 29,65 lei/acțiune și prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare derulată în mai 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
transgaz