GRAFIC Bursa, ședință în care cumpărătorii intră în impas. Declin de 1,8% pentru acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea. Discount de 70% la KFC

GRAFIC Bursa, ședință în care cumpărătorii intră în impas. Declin de 1,8% pentru acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea. Discount de 70% la KFC
scris 27 mar 2020

Mișcarea de revenire de la BVB începută marți se lovește de un tavan pe care deocamdată „taurii” nu îl pot sparge. Activitatea de tranzacționare a tins să se diminueze către finalul săptămânii.

Săptămâna de tranzacționare de la Bursa de Valori București s-a încheiat cu o ședință care are conotații negative pentru prețuri sub aspect tehnic. Piața nu a mai avut suflu pentru a continua mișcarea de revenire din minimele locale începută marți cu un salt robust. Investitorii au manifestat, însă, prudență, iar aceasta s-a văzut la niveul volumelor care au fost în declin, sugerând că mulți au fost cei care au stat departe de piață pe impulsul de apreciere. Rulajul de a fost și azi de 38,38 milioane lei (7,94 milioane euro), unul dintre cele mai slabe de la începutul crizei coronavirus.

Urmărește-ne și pe Google News

Debutul de ședință a fost unul favorabil, însă reluarea vânzărilor pe bursele mari a determinat o reintrare pe o tendință descendentă și a cotațiilor de la BVB. La finalul orarului de tranzacționare, indicele compozit BET Plus a pierdut 1,30%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 1,23%, până la nivelul de 7.528,93 de puncte. Sub aspect tehnic, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești a suferit o respingere pentru a 3-a zi consecutivă, la un punct de vedere logic, indicat de Profit.ro pe graficul atașat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

GRAFIC Bursa, ședință în care cumpărătorii intră în impas. Declin de 1,8% pentru acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea. Discount de 70% la KFC

Ratările repetate au conotați negative pentru piață, iar faptul că vânzătorii s-au grăbit să se regfrupeze pe prima dintre retragerile Fibonacci, cea de 23,6%, arată sentimentul negativ acumulat în piață. Mai mult, subțierea volumelor în apropierea rezistenței trădează o lipsă de covingere a cumpărătorilor.

Impact Developer & Contractor acordă dividende cu randament mai mic de 3% și vizează lansarea unei emisiuni de obligațiuni de 100 milioane euro CITEȘTE ȘI Impact Developer & Contractor acordă dividende cu randament mai mic de 3% și vizează lansarea unei emisiuni de obligațiuni de 100 milioane euro

Tonul deprecierilor a fost dat chiar de acțiunile care au fost cele mai lichide de la BVB în ultimii aproape 10 ani. Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au scăzut cu 1,77%, până la prețul de 1,7740 lei/acțiune, pe transferuri de 15,25 milioane lei, iar titlurile Fondul Proprietatea (FP) au suferit un recul de 1,79%, până la prețul de 1,1000 lei/acțiune, trăgând în jos și indicele financiar BET-FI care a suferit un declin de 0,97%, până la nivelul de 38.726,84 puncte.

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Sphera Franchise Group (SFG) au avut un ricoșeu de 2,80%, până la prețul de 12,85 lei/acțiune, pe al 3-lea rulaj al zilei, de 2,83 milioane lei. Chiar și așa, titlurile companiei care operează lanțurile de alimentație publică Pizza Hut și KFC sunt la mai puțin de jumătate față de prețul ofertei publice de listare din noiembrie 2017 și cu aproximativ 70% sub maximul atins în chiar primele săptămâni de prezență în ringul bursier.

EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus

Într-o zi în care prețul petrolului de tip Brent s-a întors în zona minimelor ultimilor 18 ani, sub reperul de 25 dolari/baril, sectorul energetic de la BVB a rezistat destul de bine și indicele de profil BET-NG a supraperformat pieței, cu un declin de numai 0,51%. Acesta a fost tras în sus de aprecierea de 1,55% a titlurilor Nuclearelectrica (SNN), până la prețul de 13,10 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,50 milioane lei, acestea fiind ajutate de o propunere de dividend cu randament consistent, care chiar și la prețul de închidere de astăzi, după un elan pozitiv de 4 ședințe, poartă un randament net de 11,97%.

Cel mai lichid emitent de la acest capitol, azi cu schimburi însumând 2,77 milioane lei, Romgaz Mediaș (SNG), a pierdut 1,45%, la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizînd la prețul de 27,20 lei/acțiune. Tot pe o tendință negativă s-au aflat și titlurile Transgaz (TGN) care au scăzut cu 0,42%, până la prețul de 236,50 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,18 milioane lei.

Slăbiciune a mai existat pe titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) care s-au depreciat cu 2,04%, până la prețul de 11,52 lei/acțiune, pe transferuri de 2,44 milioane lei. Prezență stridentă pe tabloul de tranzacțonare au fost titlurile Turbomecanica (TBM) care s-au prăbușit cu 14,77%, până la prețul de 0,2020 lei/acțiune, pe tranzacții de aproximativ 981.000 de lei, peste media obișnuitp a acestui emitent, în condițiile în care compania din domeniul aeronautic a anunțat că nu va distribui dividende deși în 2019 a obținut un câștig net de 21,92 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
turbomecanica