Volumele revin la BVB pe o tendință de apreciere.
Aprobarea planului de stimulare a economiei la nivelul Uniunii Europene a antrenat un impuls pozitiv pe bursele mature de pe continent, iar la București impactul s-a resimțit în primul rând la nivelul activității de tranzacționare, rulajul pieței de acțiuni fiind de 58,16 milioane lei (12,01 milioane euro), peste media obișnuită a acestui emitent.
Remarcabil, un număr de 10 acțiuni au depășit pragul unor schimburi de 1 milion de acțiuni, ceea ce arată o dispersie bună a interesului investitorilor. Dintre acestea, doar titlurile OMV Petrom (SNP) au staționat la prețul de 0,3170 lei/acțiune, pe transferuri de 1,63 milioane lei, însă restul au consemnat aprecieri. Sunt evoluțiile în tandem care au marcat creșterea întregii piețe.
CITEȘTE ȘI Pierderi importante pentru fondurile închise de investiții. Doar SIF Oltenia stă în picioare cu un profit net la jumătatea anuluiIndicii BET Plus și BET au câștigat fiecare câte 0,85%, ultimul cu o închidere la nivelul de 8.561,75 puncte. Sub aspect tehnic, indicele celor mai lichide acțiuni românești se află într-o zonă unde se regăsesc mediile mobile de viteză în proporți Fibonacci, dar și retragerea de 50,00% aplicabilă prăbușirii cotației din lunile februarie-martie, așa cum se vede pe graficul atașat.
Cele mai mari schimburi, în valoare de 18,46 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au urcat cu 0,72%, până la prețul de 2,0900 lei/acțiune, care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 10,90 miliarde lei (2,57 miliarde euro). Tot pe segmental bancar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 1,20%, până la prețul de 11,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,30 milioane lei și titlurile Erste Group AG (EBS) au crescut cu 2,24%, pe transferuri de 1,42 milioane lei, în acord cu evoluția de pe piața principală din Viena.
Acțiunile băncii austriece care deține BCR sunt măsura tendinței generale a piețelor bursiere europene, reflectată de tabloul Bloomberg: +0,50% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,13% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,22% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,96% pentru indicele DAX30 din Germania, +0,26% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,87% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,22% pentru indicele PX de la Praga.
CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași, la vreme de pandemie – impas în zona spitalelor românești, livrări la export în Marea Britanie și SUADistinct față traiectoria generală a piețelor, titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) au avut un salt de 6,15%, până la prețul de 0,3800 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,15 milioane lei, după ce compania a convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pentru data de 24 august, pe ordinea de zi figurând un program de răscumpărare pentru un număr de 5,50 milioane acțiuni proprii, reprezentând 0,41% din totalul titlurilor, în scopul acordării pachetelor dobândite pentru motivarea salariaților și membrilor conducerii.
În așteptarea unui aviz din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru un alt program de buy-back, de data aceasta pentru anularea acțiunilor în folosul tuturor acționarilor, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 0,41%, până la prețul de 1,2300 lei/acțiune, pe transferuri de 6,04 milioane lei. O dinamică apropiată, +0,38%, a avut-o și indicele financiar BET-FI, care închis la nivelul de 42.023,86 puncte.
Prin contrast, celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor de pe segmentul energetic, a supraperformat pieței, cu o apreciere de 1,09%. Acesta a fost tras în sus de creșterea de 1,80% a titlurilor Nuclearelectrica (SNN), până la prețul de 17,00 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 8,35 milioane lei și de impulsul de 2,86%, până la prețul de 10,80 lei/acțiune, a titlurilor Electrica (EL), ce au adunat schimburi de 7,00 milioane lei.
La același capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 1,67%, până la prețul de 30,40 lei/acțiune, pe transferuri de 5,47 milioane lei și titlurile Transelectrica (TEL) au avut un salt de 3,02%, până la prețul de 20,50 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,50 milioane lei.