Bursa de la București a închis în creștere ușoară miercuri, pe un rulaj modest, susținut în principal de tranzacții cu acțiuni Romgaz (SNG), Banca Transilvania (TLV), Electrica (EL) și BRD-Societe Generale (BRD).
Indicele BET, de referință, a avansat cu 0,6%, iar BETPlus, al celor mai lichide zece acțiuni, a crescut cu 0,5%, după ce la mijlocul zilei se aflau pe plus cu 0,6%. BETPlus cuprinde cele mai lichide 34 de acțiuni din piața reglementată, cu excepția SIF-urilor și a acțiunilor companiilor străine.
Schimburile cu acțiuni s-au ridicat la 29,78 milioane de lei (6,7 milioane euro), în creștere de la 24,5 milioane de lei marți. Cifra include și două tranzacții deal efectuate cu titlurile SIF Transilvania (SIF3), în valoare totală de 2,16 milioane de lei.
Acțiunile Romgaz au consemnat cel mai ridicat rulaj, de 7,8 milioane de lei. Titlurile companiei cu capital majoritar de stat au scăzut cu 0,33%, la 30,6 lei/unitate.
Transferurile cu acțiuni Banca Transilvania au însumat 5,3 milioane de lei, titlurile băncii urcând cu 3,35%, la 2,25 lei. Banca Transilvania a publicat miercuri proiectul de fuziune cu Volksbank România, în urma obținerii aprobărilor necesare din partea BNR.
Indicele BET FI, compus din cele cinci SIF-uri și Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu 0,4%, în timp ce BET NG, care monitorizează evoluția companiilor din sectorul energetic, a scăzut cu 0,2%, tras în jos de titlurile Romgaz, Transgaz (TGN) și OMV Petrom (SNP). Acțiunile Transelectrica (TEL) și titlurile Electrica au crescut cu 2,17%, respectiv 0,16%, atenuând scăderea indicelui.
În sectorul bancar, acțiunile BRD au urcat cu 2%, pe un rulaj de 4,25 milioane de lei.
BET XT și BET BK au încheiat ședința bursieră cu creșteri de 0,64%, respectiv 0,43%. BET XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, în timp ce BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile și Fondul Proprietatea.
În Europa, indicele Stoxx 600 era în urcare cu 0,5% la închiderea sesiunii de la București, recuperând o parte din pierderile suferite marți pe fondul îngrijorărilor privind încetinirea creșterii economice din China.