După o etapă de consolidare neconcludentă, indicele BET a avut un impuls ascedent mai important, susținut de acțiuni care au fost motor de creștere și în anii precedenți.
Săptămâna de tranzacționare a început cu o sesiune pozitivă pe bursele dezvoltate, cu apreciere de jumătate de procent pentru indicele S&P500 de la New York și un nou maxim local pentru indicele DAX40 de la Frankfurt care în zona de 15.670 s-a aflat cu aproape 20% peste ultima valoare din anul 2022.
Bursa de Valori București s-a pliat pe această mișcare, chiar dacă rulajul de numai 24,20 milioane lei (4,92 milioane euro) al pieței de acțiuni nu arată un neapărat un apetit foarte ridicat la cumpărare. Mișcarea a fost susținută de acțiunile producătorilor de energie car aduseseră bursa locală pe noi maxime la începutul anului trecut, înainte de invazia rusă în Ucraina.
CITEȘTE ȘI AROBS Transilvania și-a majorat substanțial afacerile în 2022. Explozie a datoriilorAmpliutudinea aprecierilor pe cele 3 simboluri a fost apropiată: +1,57%, până la prețul de 0,4840 lei/acțiune, pentru titlurile OMV Petrom (SNP), care au cumulat cele mai mari tranzacții, de 5,84 milioane lei, +1,31%, până la prețul de 42,50 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au întrunit o activitate de 3,34 milioane lei, și +1,98%, până la prețul de 48,95 lei/acțiune, pentru titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au adunat schimburi însumând 3,30 milioane lei.
Cei 3 emitenți au influiențat decisiv tabloul indicilor, colorat în nuanțe de verde: +0,63% pentru indicele compozit BE-XT, +0,10% pentru indicele financiar BET-FI care s-a stabilizat la nivelul de 50.926,19 de puncte, +1,21% pentru indicele energetic BET-NG și +0,72% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.482,55 de puncte, atinge noi maxime ale ultimelor 6 luni, așa cum se vede pe graficul atașat.
Tot în nota pozitivă a ședințe, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au câștigat 0,72%, până la prețul de 2,1100 lei/acțiune, pe transferuri de 1,82 milioane lei. Acestea sunt susținute de oferta de răscumpărare derulată de emitent la prețul de 2,1900 lei/acțiune pentru un număr de 225,00 milioane acțiuni proprii, reprezentând 3,61% din capitalul social și care este programată să se încheie pe data de 18 martie.
Nu toată piața a mers în sus. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au staționat la prețul de 19,40 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,92 milioane lei și, dintre titlurile care au depășit un prag al lichidității de 1 milion de lei, titlurile Electrica (EL) au suferit un declin de 0,21%, până la prețul de 9,49 lei/acțiune.