Acțiunile bancare nu au forța de a reveni la bursă după deprecierile din ultimele 2 săptămâni. Indicele BET coboară sub reperul de 8.000 de puncte

Acțiunile bancare nu au forța de a reveni la bursă după deprecierile din ultimele 2 săptămâni. Indicele BET coboară sub reperul de 8.000 de puncte

Sursa foto: Sergey Khakimullin / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 7 sep 2017

Deși bursele europene mature au avut o zi predominant pozitivă, la BVB indicii principali au pierdut aproape jumătate de procent. Cea mai lichidă societate de astăzi, cea a BRD Groupe Societe Generale, a suferit un recul de 1,42%, până la un minim al ultimelor aproape 4 luni.

Volumele de tranzacționare au revenit la Bursa de Valori București. Rulajul pieței de acțiuni s-a ridicat la 46,01 milioane lei (10,00 milioane euro), mulțumită și unui aport de peste 10 milioane lei al tranzacțiilor speciale de pe segmentul deal. Cotațiile, însă, nu și-au revenit. Sesiunea a fost, iarăși, „roșie”. Deși titlurile SIF au închis peste referință, ca și alte câteva acțiuni, au fost deprecieri pe sectorul bancar, cel energetic, dar și pe titlurile Fondului Proprietatea.

Urmărește-ne și pe Google News

Este un declin care s-a răsfrânt și asupra indicilor principali: -0,47% pentru indicele compozit BET Plus și -0,46% pentru indicele reprezentativ BET. Valoarea de închidere pentru indicele BET este de 7.978,62 puncte, prima coborâre sub reperul de 8.000 de puncte de la vânzările agresive de la sfârșitul lunii iunie antrenate de informațiile contradictorii cu privire la soarta Pilonului II de Pensii. Așa cum se vede pe graficul atașat, media mobilă exponențială de 21 de zile (EMA21) a trecut sub media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55), într-un unghi de separare foarte bun, dând semnal tehnic negativ pentru piață.

Acțiunile bancare nu au forța de a reveni la bursă după deprecierile din ultimele 2 săptămâni. Indicele BET coboară sub reperul de 8.000 de puncte

Stafia care bântuie banii fondurilor de pensii a fost fluturată astăzi, din nou, de premierul Mihai Tudose. Acesta a declarat într-o intervenție televizată că Pilonul 2 nu va fi desființat, dar va deveni opțional. Știrea însă nu și-a făcut loc în piață înainte de închiderea ședinței de tranzacționare. Reacțiile pe bursă au tins să se estompeze după șocul din iunie la orice știre cu privire la un impact nemijlocit asupra contribuțiilor entităților care au reprezentat în ultimii ani cel mai constant cumpărător din piața de acțiuni locală.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense CITEȘTE ȘI Asociația Participanților în Fondurile de Pensii: Guvernul luptă cu Pilonul 2 nu pentru binele viitorilor pensionari, ci ca să facă rost de bani pentru cheltuielile imense

Ștafeta deprecierilor a fost preluată la sfârșitul lunii august de acțiunile bancare, de asemenea, sub impactul unor declarații și măsuri guvernamentale. Și astăzi, cel mai lichid titlu, cel al BRD Groupe Societe Generale (BRD), cu transferuri însumând 8,41 milioane lei în piața reglementată, a suferit un recul de 1,42%, până la prețul de 12,46 lei/acțiune, un nivel minim al ultimelor aproape 4 luni. Deja cotația este cu 12,37% sub maximul consemnat la începutul lunii trecute. În piața deal, pe acest emitent s-au mai încheiat tranzacții speciale în valoare de 5,98 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a staționat la prețul de 2,2750 lei/acțiune al sesiunii precedente, pe volume echivalente cu 8,17 milioane lei.

Declin în media pieței și pentru acțiunile energetice

Deși prețul petrolului s-a menținut astăzi în zona maximelor precedente consemnate în luna mai, pe fondul știrilor îngrijorătoare pentru piață privind impactul uraganelor Harvey și Irma, la BVB sectorul energetic nu a beneficiat de aceste scumpiri. Pe al 3-lea rulaj al zilei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,48%, până la prețul de 30,80 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,30 milioane lei.

Indicele sectorial BET-NG a suferit un declin de 0,55%, apropiat de deprecierea de 0,50% a celui mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), care au închis la prețul de 0,2985 lei/acțiune o ședință în care au cumulat schimburi cu puțin sub 1 milion de lei. În piața deal, pe acest emitent s-au efectuat tranzacții speciale în valoare de 2,53 milioane lei.

Titlurile Electrica (EL) s-au depreciat cu 0,61%, până la prețul de 13,04 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,98 milioane lei. Un recul de 0,76% au suferit și titlurile transportatorului de gaze naturale Transgaz (TGN), care au închis la prețul de 392,00 lei/acțiune o zi în care schimburile au fost marginal peste reperul de 1 milion de lei.

SIF-urile – sus, FP – jos

Într-o zi preponderent „roșie”, excepție a făcut-o segmentul fondurilor închise de investiții. Indicele sectorial BET-FI a urcat cu 0,36%, până la nivelul de 36.188,74 puncte. Este un avans datorat titlurilor SIF. Cel mai lichid dintre acestea, cu tranzacții de 2,26 milioane lei, SIF Oltenia (SIF5), a avut o creștere de 2,00% - după aprecierea de 3,41% de ieri – până la prețul de 2,0400 lei/acțiune. Este o mișare susținută de votul din Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de ieri care a decis repartizarea profitului net aferent anului 2016, după un eșec în acest sens la AGA de bilanț din aprilie. Conform hotărârii, societatea va distribuit un dividend brut de 0,0900 lei/acțiune și va derula un program de răscumpărare de acțiuni proprii în valoare de 49,05 milioane lei, în scopul reducerii capitalului social.

Pe contrasens, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au pierdut 0,58%, până la prețul de 0,8550 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,62 milioane lei. Emitentul a anunțat astăzi, la închiderea ședinței de tranzacționare că a angajat grupurile financiare multinaționale Citigroup și UBS drept consultanți într-o tranzacție preconizată de vânzare a deținerii sale de 19,94% din acțiunile Hidroelectrica.

Tranzacții de 2 milioane lei cu acțiunile Digi

După ce volumele s-au normalizat pe titlurile Digi Communications (DIGI) la niveluri sub 1 milion de lei, astăzi activitatea de tranzacționare pe acest emitent s-a intensificat. Rulajul a depășit marginal reperul de 2 milioane lei într-o zi în care cotația a urcat cu 1,29%. Nivelul de închidere de 39,40 lei/acțiune este, însă, cu 1,00% sub prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice care a adus compania la bursa în luna mai a acestui an.

viewscnt
Afla mai multe despre
brd
banca transilvania
bvb
bursa
sif oltenia
romgaz
fondul proprietatea
electrica