Început de săptămână "roșu" pe bursele europene. Renault a pierdut peste 8% pe fondul arestării președintelui Carlos Ghosn în Japonia

Început de săptămână "roșu" pe bursele europene. Renault a pierdut peste 8% pe fondul arestării președintelui Carlos Ghosn în Japonia
scris 19 nov 2018

Bursele europene au început săptămâna cu noi scăderi, după un declin de peste 2% consemnat săptămâna trecută pe fondul incertitudinilor legate de viitorul relațiilor comerciale dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, care continuă să îngrijoreze investitorii. Acțiunile producătorului auto francez Renault, proprietarul Dacia, au fost în fruntea scăderilor de astăzi, cu un declin de peste 8% pe bursa de la Paris, provocat de arestarea președintelui Carlos Ghosn în Japonia.

Ghosn, care este și președintele constructorului auto nipon Nissan Motor, este acuzat în Japonia  că nu și-a declarat corect veniturile obținute și că a folosit ilegal bunuri și fonduri ale companiei. Informațiile privind interogarea și acuzațiile aduse lui Ghosn au apărut inițial în presa japoneză, fiind ulterior confirmate de Nissan. Constructorul nipon a dat publicității un comunicat din care reiese că investigația procurorilor are la bază o anchetă proprie a companiei. 

Urmărește-ne și pe Google News
Comisia Europeană vrea să protejeze producătorii din UE prin taxe definitive la importurile de biciclete electrice din China. România e unul dintre producătorii europeni relevanți CITEȘTE ȘI Comisia Europeană vrea să protejeze producătorii din UE prin taxe definitive la importurile de biciclete electrice din China. România e unul dintre producătorii europeni relevanți

Per ansamblu, bursa de la Paris a pierdut astăzi 0,8%, în timp ce bursele de la Frankfurt și Londra au scăzut cu 0,85%, respectiv 0,2%. Indicele pan-european Stoxx 600 a coborât 0,73% în ședința de azi, la minimul ultimelor 3 săptămâni.

AMS (listată la Zürich), Infineon (listată la Frankfurt) și BE Semiconductor (listată la Amsterdam), furnizori europeni pentru compania americană Apple, au scăzut pe burse cu 3%, 0,2% și 0,6%. Declinul este provocat de reducerea ordinelor de producție din partea gigantului american, pe fondul cererii sub așteptări pentru noile modele de iPhone.

Totodată, acțiunile din domeniul petrolului și gazelor au pierdut peste 1% astăzi, pe fondul scăderii cotațiilor petrolului. Referința globală Brent este în coborâre cu circa 0,5%, la 66,4 dolari pe baril.

viewscnt
Afla mai multe despre
stoxx 600
bursa
renault
carlos ghosn
dacia
apple
ams
infineon
be semiconductor