Indicele pan-european Stoxx Europe 600 s-a apreciat pentru a cincea zi consecutiv și a închis la cea mai ridicată valoare din decembrie 2015, în contextul atenuării temerilor referitoare la declanșarea unui război comercial între SUA și marile economii asiatice, după ce noul președinte american și-a exprimat sprijinul pentru politicile promovate de Japonia și China. La New York, principalii indici bursieri au atins noi maxime record.
Europe 600 a urcat cu aproape 0,8%, până la 370,13 puncte, cea mai ridicată valoare de după 7 decembrie 2015, scrie MarketWatch. În Frankfurt, indicele de referință DAX 30 a câștigat 0,9%, bursa de la Paris a avansat cu 1,2%, iar piața de capital londoneză a crescut cu 0,3%.
Investitorii au reacționat pozitiv la declarațiile lui Donald Trump cu privire la politicile Japoniei și Chinei. Vineri, președintele american a afirmat, în cadrul unei întrevederi cu premierul nipon Shinzo Abe, că “Statele Unite ale Americii sprijină 100% marele lor aliat, Japonia”, la puțin timp după ce l-a asigurat pe omologul său chinez că va respecta principiul “unei singure Chine”, care stă de mult timp la baza relațiilor dintre Washinton și Beijing.
Anterior, Trump a pus sub semnul îndoielii respectarea principiului, declarând că “totul se află pe masa negocierilor, inclusiv politica unei singure Chine”.
CITEȘTE ȘI Cum a ajuns România să importe curent: În ultimele 3 zile a fost întreruptă funcționarea a 5 centrale care produceau 1.000 MW“Este o mare ușurare pentru investitori, având în vedere că atitudinea anterioară a lui Trump a dus la îngrijorări serioase legate de politica externă, ca sa nu mai vorbim de perspectivele înrăutățirii relațiilor cu regiunea asiatică și de protecționismul în creștere”, consideră Craig Erlam, senior analist la compania de servicii financiare Oanda.
Avansul acțiunilor europene a fost sprijinit și de previziunile economice optimistice prezentate luni de Comisia Europeană. Comisia a îmbunătățit estimarea de creștere economică la nivelul Uniunii Europene pentru anul în curs, de la 1,6% la 1,8%, în condițiile în care blocul comunitar a demonstrat o bună rezistență la șocuri anul trecut, inclusiv în urma votului pro-Brexit de la referendumul britanic din iunie. În România, Comisia preconizează un avans economic de 4,4% în 2017, în urcare de la 3,9% anterior.
De partea cealaltă a Atlanticului, principalii indici ai bursei de la New York au urcat la noi maxime istorice la jumătatea tranzacțiilor. S&P 500 s-a apreciat cu 0,5%, la 2.327,80 puncte, Dow Jones Industrial Average a crescut cu aproape 0,7% și a depășit pragul de 20.400 puncte, iar Nasdaq Composite a câștigat 0,5% raportat la închiderea de vineri, până la 5.760,84 puncte.
Acțiunile Apple sunt tranzacționate, de asemenea, la niveluri record, după ce analiștii Goldman Sachs au revizuit în urcare prețul țintă pentru titlurile companiei, pe fondul așteptărilor optimiste referitoare la următoarea generație de iPhone. Capitalizarea celei mai valoroase companii din lume a sărit de pragul de 701 miliarde de dolari, în contextul în care analiștii și-au exprimat încrederea crescută în succesul comercial al următorului model de iPhone, care în 2017 aniversează 10 ani de la lansare.