Producătorul de medicamente Eli Lilly a anunțat că rezultatele preliminare ale unui studiu arată că dispozitivele Apple, inclusiv iPhone, în combinație cu aplicații digitale pot diferenția oamenii cu boala Alzheimer ușoară de cei care nu au simptome, transmite Reuters.
Studiul, care a testat 113 participanți cu vârste de peste 60 de ani, a fost efectuat de Apple împreună cu Eli Lilly și Evidation Health, scrie News.ro.
Dispozitivele Apple au fost folosite împreună cu dispozitivul de monitorizare a somnului Beddit și cu aplicații digitale.
CITEȘTE ȘI Probabil, în curând fără Algocalmin pe bursă. Zentiva România are liber la delistare. Majoritarii au ajuns la o deținere de peste 95%, după majorarea de capital, care le permite scoaterea de la tranzacționare a titlurilorCercetătorii au analizat datele de utilizare a dispozitivului și istoricul aplicațiilor participanților la studiu, timp de 12 săptămâni.
Persoanele cu simptome au avut tendința de a scrie mai lent decât voluntarii sănătoși și au primit mai puține mesaje text în total.
Participanții au fost solicitați să răspundă la sondaje zilnice de câte o întrebare și să efectueze activități simple la fiecare două săptămâni, cum ar fi să tragă o formă către alta și să atingă un cerc cât de rapid posibil pe o aplicație.
Studiul a mai avut rolul să diferențieze oamenii cu probleme cognitive ușoare, stadiul de pre-demență al bolii Alzheimer.
Rezultatele preliminare au fost prezentate joi la o conferință care a avut loc în Alaska.