Producătorul francez de medicamente Sanofi a anunțat că lucrează cu autoritățile de reglementare din Europa pentru a accelera accesul pe piață a unui posibil vaccin destinat noului coronavirus, după ce directorul general a sugerat că americanii ar putea beneficia primii de acesta, transmite Reuters.
Compania a informat că discută cu Uniunea Europeană și cu guvernele din Franța și Germania pentru a accelera dezvoltarea regională a vaccinului, scrie News.ro.
Sanofi, a cărei divizie Pasteur are experiență în producția de vaccinuri pentru gripă, s-a asociat luna trecută cu compania britanică GlaxoSmithKline pentru a crea un vaccin candidat care ar putea fi gata anul viitor. Companiile au primit sprijin financiar din partea instituției Biomedical Advanced Research and Development Authority, sau BARDA (Autoritatea pentru Cercetare și Producție în Domeniul Biomedical), parte a Departamentului pentru Sănătate din Statele Unite.
Având în vedere sprijinul oferit de BARDA, dozele produse în Statele Unite vor ajunge mai întâi la pacienții americani, perspectivă care a provocat îngrijorare în Europa.
”Guvernul american are dreptul la cea mai mare precomandă, pentru că a investit în asumarea unui risc”, a declarat directorul general al Sanofi, Paul Hudson, într-un interviu acordat miercuri Bloomberg News.
Potrivit Bloomberg, Hudson a spus că Statele Unite se așteaptă să primească primele dozele de vaccin.
”Suntem foarte încurajați de mobilizarea Comisiei Europene din ultimele săptămâni, care analizează măsuri similare care ar putea duce atât la accelerarea dezvoltării de vaccinuri cât și la accesul populației europene la acestea”, a arătat Sanofi în comunicat.
Potrivit companiei, restul capacității sale de fabricare de vaccinuri va aproviziona Europa și restul lumii.