Platforma de terapie online Hedepy a atras o investiție de 1,2 milioane euro cu care își va extinde serviciile în Grecia, Ungaria și Ucraina și-și va eficientiza și dezvolta tehnologia din spatele platformei. La runda de investiții inițiale au participat atât investitori existenți, cât și parteneri noi, inclusiv Purple Ventures, Nation 1 și RSJ. Valoarea companiei a urcat la 10 milioane euro.
Platforma Hedepy a devenit rapid lider de piață în Republica Cehă, Slovacia și România, unde deține peste 40% din piață, fiind actualmente prezentă și în Italia, Polonia, Grecia, Ungaria și Ucraina. În cadrul rundei actuale de investiții, valoarea sa a depășit 10 milioane EUR. În prezent, platforma înregistrează o creștere de 30% de la o lună la alta, iar numărul de sesiuni a crescut de la 700 la peste 3.000 pe lună în ultimul an. În viitorul apropiat, Hedepy va oferi deja ajutor psihologic în 8 țări europene, datorită celor 250 de terapeuți afiliați și a unei echipe administrative de 25 de persoane.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Planul inițial era de a extinde serviciul în Grecia și Ungaria, dar având în vedere evenimentele actuale din Ucraina, fondatorii au decis să ajute și acolo. „În Ucraina, creăm și o fundație prin care vom strânge ajutoare pentru cei care nu își permit ședințe cu un terapeut. În timp, vom extinde acest ajutor nu doar celor afectați de război, ci celor care au nevoie în toate țările în care ne desfășurăm activitatea", explică Lukáš Krčil, CEO al Hedepy.