Compania de stat Oil Terminal, operatorul terminalului petrolier de la Marea Neagră din Portul Constanța, a raportat un profit net de aproape 10 milioane lei pe primele 9 luni ale anului, cu 24,2% mai mare față de perioada similară din 2019, grație majorării tarifelor reglementate practicate, aprobate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).
Veniturile din exploatare ale companiei au crescut cu 12,6%, la 142,36 milioane lei, deși cantitățile de produse derulate prin terminalul petrolier au scăzut cu 6%, la 4,361 milioane tone.
Cheltuielile de exploatare ale companiei au fost mai ridicate cu 11,5%, ajungând la 127,95 milioane lei.
În octombrie 2019, ANRM a aprobat majorarea cu 5,38% a tarifelor practicate de Oil Terminal pentru încărcarea, descărcarea și depozitarea țițeiului și carburanților, precum și pentru alte operațiuni. Luna trecută, ANRM a aprobat o nouă majorare, de peste 12%.