La mai puțin de două luni după încheierea unui acord istoric cu puterile occidentale în privința programului nuclear, Iranul anunță că a descoperit o rezerva neobișnuit de mare de uraniu, pe care va începe în curând să o exploateze.
Anunțul, făcut astăzi de șeful Organizației pentru Energie Atomică din Iran, Ali Akbar Salehi, citat de agenția națională de presă iraniană și preluat de Reuters, pun sub semnul întrebării evaluările anterioare ale unor analiști occidentali care au spus că Iranul are rezerve reduse de uraniu și, mai devreme sau mai târziu, va trebui să importe pentru a-și susține programul nuclear.
Orice indiciu că Iranul poate deveni auto-suficient în acest program va fi atent urmărit de puterile mondiale, care au ajuns la un acord cu Teheranul în iulie, existând temeri că activitățile nucleare ale statului au ca scop obținerea capacității de a produce arme nucleare. Astfel de intenții au fost respinse de Teheran.
„Nu pot anunța nivelul exct al rezervelor de uraniu. Important e că înaintea prospectării aeriene nu eram foarte optimiști, dar noile descoperiri ne-au făcut foarte încrezători în privința rezervelor”, a declarat Salehi, potrivit Reuters. El a adăugat că explorarea uraniului a acoperit aproape două treimi din Iran și va fi încheiată în următorii patru ani. Extracția este programată să înceapă la o nouă mină în provincia centrală Yazd, a mai spus Salhi.
Uraniul poate fi folosit în producția civilă de energie și în scopuri științifice, dar este și o componentă cheie pentru producerea armelor nucleare.