După ce Comisia Europeană a aprobat, cu unele condiții, preluarea de către grupul german de utilități E.ON, cu operațiuni și în România, a Innogy, divizia de energie regenerabilă a grupului german RWE, astăzi a fost operată activitatea de transfer a activității de regenerabile.
Pentru a primi acordul Bruxelles-ului în vederea finalizării tranzacției, E.ON a acceptat să vândă mai multe operațiuni din Germania, Ungaria și Cehia.
Pentru a primi undă verde din partea autorităților europene antitrust, E.ON a venit cu o serie de angajamente: vânzarea integrală a diviziei Innogy de furnizare de electricitate și gaz către clienții retail în Cehia (inclusiv active și personal), vânzarea afacerilor E.ON de furnizare de electricitate pe piața retail din Ungaria (inclusiv active și personal), renunțarea la 34 de stații de încărcare electrică din Germania și renunțarea la cea mai mare mare parte a portofoliului E.ON de furnizare de electricitate pentru încălzire în Germania.
E.ON renunță astfel la E.ON Climate & Renewables.
”Portofoliul pe care E.ON l-a transferat la RWE include și proiecte de energie solară și pe bază de baterie. E.ON a construit sau construiește proiecte de energie regenerabilă în întreaga lume, totalizând 9.000 megawați, o cantitate suficientă pentru a satisface necesarul de energie al Belgiei. Din cei 9.000 MW construiți de E.ON și partenerii săi, aproximativ 6.800 MW sunt deținuți de către E.ON”, arată E.ON, într-un comunicat.
Împreună cu aceste active, au fost transferați la RWE și 1.500 de angajați.
“Activitățile noastre au ajutat la pavarea drumului spre industrializare și reducerea costurilor aferente energiei regenerabile. În combinație cu RWE, activitatea de regenerabile a E.ON și innogy se va constitui într-o platformă atractivă cu un mare potențial de dezvoltare”, a afirmat directorul general Executiv al E.ON, Johannes Teyssen.
În cadrul acordului cu RWE, E.ON cumpără întreaga participație de 76,8% a companiei la Innogy. E.ON a lansat și o ofertă publică de preluare voluntară către acționarii minoritari ai Innogy, 9,4% din acționari acceptând să-și vândă participațiile. Grupul german E.ON va deține, astfel, 86,2% din acțiunile Innogy la finalizarea tranzacției.
Chiar dacă a operat acest transfer, E.ON va rămâne în continuare angajat în activitatea de producere a energiei din surse regenerabile, arată compania într-un comunicat.