China construiește un uriaș centru de cercetare a fuziunii cu laser

China construiește un uriaș centru de cercetare a fuziunii cu laser
scris ieri, 16:47

China construiește un uriaș centru de cercetare a fuziunii cu laser, în sud-vestul țării, potrivit imaginilor din satelit analizate de experți. Pe lângă explorarea producerii de energie, activitatea acestuia s-ar putea concentra pe proiectarea armelor nucleare.

Fotografiile realizate din satelit dezvăluie dezvoltarea uriașei construcii în Mianyang, un oraș din sud-vestul Chinei. Acestea înfățișează o structură cu o configurație asemănătoare celei a Instalației Naționale de Aprindere (NIF) din nordul Californiei, care în prezent este cea mai mare din lume și care a costat 3,5 miliarde de dolari.. Un cercetător de la organizația de cercetare independentă CNA Corp, cu sediul în SUA, le-a explicat jurnaliștilor Reuters că întreg situl chinez este cu 50% mai mare decât cel de la NIF.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Carrefour retrage din magazinele din România un produs. Mesaj către clienți CITEȘTE ȘI FOTO Carrefour retrage din magazinele din România un produs. Mesaj către clienți

Centrul dispune de patru “brațe” periferice care vor găzdui rampe laser și o alta centrală, pentru efectuarea experimentelor, care va conține o cameră în care izotopii de hidrogen vor fi fuzionați de lasere puternice, producând energie. “Orice țară care dispune de o instalație de tip NIF își poate spori – și probabil că asta va face – supremația, își va îmbunătăți modelele de arme existente și va facilita proiectarea viitoarelor modele de bombe, fără a le testa”, a declarat un analist de politici nucleare de la Centrul Henry L. Stimson, potrivit BiziDay.

În noiembrie 2020, emisarul special al SUA pentru controlul armelor, Marshall Billingslea, a publicat imagini din satelit despre care a spus că sunt dovada că Beijingul își consolidează instalațiile de dezvoltare a armelor nucleare. La momentul respectiv, el a inclus și fotografii din Mianyang, care indicau o suprafață de teren goală, etichetată “noi zone de cercetare sau de producție din 2010”. Potrivit expertului de la CNA Corp, care a prezentat documentele de construcție, terenul este locul pe care se află centrul de cercetare în domeniul fuziunii.

Tratatul de interzicere completă a testelor nucleare (CTBT), la care au aderat inclusiv China și SUA, interzice toate exploziile nucleare, indiferent de scop sau loc. Cercetarea fuziunii cu laser este, totuși, permisă. Aceasta presupune folosirea unor lasere de mare putere pentru comprimarea și încălzirea combustibilului, pentru a obține fuziunea nucleară. Etapele includ încălzirea, comprimarea, aprinderea și eliberarea energiei, explică Reuters.

Cercetarea și dezvoltarea în domeniul fuziunii nucleare a avansat în ultimii ani, după mai multe descoperiri și realizări importante. Cursa globală de a depăși provocările de inginerie pentru obținerea unei puteri cu emisii zero dintr-o reacție nucleară, fără a risca dezastre și radiații, s-a acutizat, notează Reuters. China cheltuie anual aproximativ 1,5 miliarde de dolari pentru cercetarea fuziunii, mai mult decât dublu față de SUA.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
laser