Reîncep lucrările de reparații pe A2. Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai

Reîncep lucrările de reparații pe A2. Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai
scris 17 feb 2021

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că joi vor reîncepe lucrările de reparații pe autostrada A2, astfel că pe sectorul București-Fundulea, astfel că traficul va fi deviat de pe o cale pe alta și se vor institui restricții de viteză. Totodată, se închide nodul rutier de acces în localitățile Cernica și Bălăceanca și se restricționează circulația pe breteaua de ieșire din A2 în DN Centura București. Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai.

Potrivit CNAIR, începând din 18 februarie se vor relua lucrările de reparații la partea carosabilă pe autostrada A2, București – Constanța, sectorul Fundulea – București, după cum urmează:

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO-SPION Primele imagini de la teste cu noul crossover Dacia CITEȘTE ȘI FOTO-SPION Primele imagini de la teste cu noul crossover Dacia

- lotul 1 – calea 2 (Fundulea – București ) între km 17+350 și km 11+500;

- lotul 2 – calea 2 (Fundulea – București) între km 33+100 și km 27+150.

Astfel, traficul va fi deviat de pe calea 2, Constanța – București, pe calea 1, București - Constanța, și se va institui restricție de viteză (60 de km/h), scrie News.ro.

De asemenea, se va închide nodul rutier de la km 15+350 ce face accesul la și de la localitățile Cernica și Bălăceanca și se va restricționa circulația pe breteaua de ieșire din A2 în DN Centura București, pe sensul Constanța - București.

Șoferii care circulă pe sensul Constanța - București și care vor să ajungă pe DN Centura București vor trebui să întoarcă la intersecția cu sens giratoriu de la km 10+500.

​CNAIR arată că se va interveni și la rosturile de dilatație ale podului Tanganu de la km 18+350.

"Menționăm ca lucrările au termen de finalizare 27.05.2021 și că, în perioada 28.04.2021 – 03.05.2021, nu se vor executa lucrări și nu vor fi instituite restricții de circulație. ​Facem apel la conducătorii auto să circule cu prudență în zona lucrărilor și să respecte restricțiile instituite temporar", au transmis reprezentanții CNAIR.

viewscnt
Afla mai multe despre
reparatii a2
bucuresti fundulea