Piața auto din China, cea mai mare din lume, este posibil să cadă pentru al treilea an consecutiv în 2020, a estimat luni Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM), analiștii mizând pe relansarea vânzărilor în orașele mici pentru a ajuta la diminuarea ritmului declinului, transmite Reuters.
Asociația Producătorilor Auto din China (CAAM) mizează în 2020 pe o scădere de 2% în ritm anual a vânzărilor de vehicule, după o contracție de 8,2% în 2019, an în care vânzările de autovehicule au fost afectate de noile standarde de poluare, de încetinirea economiei și de tensiunile comerciale cu SUA, scrie Agerpres.
Un număr total de 25,77 milioane automobile au fost vândute în China în 2019, cu 8,2% mai puțin decât în 2018, a precizat CAAM. Vânzările de autovehiculele de pasageri au scăzut cu 9,6% în ritm anual până la 21,44 milioane unități. De asemenea, CAAM a confirmat o estimare preliminară anterioară potrivit căreia vânzările de automobile au scăzut cu pentru 18-a lună consecutivă în luna decembrie 2019.
Vânzările de automobile electrice și hibride au scăzut cu 27,4% în decembrie și cu 4% pe întregul an 2019 până la 1,2 milioane unități. În pofida acestui declin, China este de departe cea mai mare piață pentru automobilele electrice și hibride fiind responsabilă pentru o jumătate din vânzările mondiale.