Tarifele diferențiate pe zone pentru parcarea în centrul Capitalei, cuprinse între 2,5 și 10 lei, vor fi eliminate și se va aplica un tarif unic de 5 lei pe oră pentru toate parcările publice din oraș aflate în administrarea municipalității, începând din 1 martie. Astfel, în centru parcarea se ieftinește de la 10 lei la 5 lei pe oră, iar în zonele mai puțin centrale crește de la 2,5 la 5 lei pe oră.
Noile tarife au fost stabilite printr-un proiect de hotărâre aprobat în 22 decembrie de Consiliul General București și intră în vigoare miercuri, scrie Hotnews.ro.
Cât vor plăti bucureștenii pentru un loc de parcare, din 1 martie
- Parcarea se va plăti de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 - 20:00, iar tariful unitar va fi de 5 lei pe oră.
- Pentru acest interval orar este disponibil, pentru persoanele fizice, juridice și instituții și un abonament de 30 de lei pe zi sau de 500 de lei pe lună.
- Pentru riverani, abonamentul va fi de 50 de lei pe lună sau de 500 de lei pe an.
În cazul tarifelor pe bază de abonament, pentru utilizatorii persoane fizice, persoane juridice și instituții publice:
- Abonamentul este valabil de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 - 20:00, în toată zona unică de tarifare;
- Plata abonamentului permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia.
În cazul tarifelor pe baza de abonament, pentru utilizatorii riverani:
- Abonamentul este valabil pentru persoane fizice cu domiciliul sau reședința adiacente parcajului, și care posedă autoturisme înmatriculate în București, sau utilizate în baza unor contracte de leasing, precum și în baza unor contracte de comodat;
- Abonamentul permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea acestuia;
- Se pot aloca maximum două abonamente pentru fiecare unitate locativă.
- Tarifele pentru utilizarea locurilor de parcare se achită anticipat.
- Timpul de parcare poate fi prelungit prin oricare din modalitățile prevăzute mai sus sau prin achiziționarea unui abonament.
- În vederea prelungirii timpului de parcare, după expirarea timpului aferent plății oricărei opțiuni tarifare, plata pentru prelungirea intervalului orar se poate face fără penalități în maximum 15 (cincisprezece) minute.
Cum pot plăti bucureștenii pentru parcare
- Tarifele de parcare se pot achita prin următoarele modalități:
- Tichete preplătite
- Tichete orare eliberate de operatorul parcării sau prin sistem de autotaxare (parcometru)
- SMS
- On-line, utilizand platformele/aplicațiile electronice specifice
Parcare gratuită pentru mașinile electrice și hibrid, cu unele excepții
Posesorii autoturismelor electrice și hibride înregistrate în Capitală pot utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală din București, conform unui alt proiect de hotărâre adoptat în decembrie 2022 de Consiliul General. Autoturismele hibrid beneficiază de această gratuitate doar un an.
Prin excepție, autoturismele hibrid înmatriculate în București pot utiliza gratuit parcările publice de utilitate generală de pe teritoriul Municipiului București o perioadă de 24 de luni de la dată întrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Pentru a beneficia de gratuitate la utilizarea locurilor de parcare publică de utilitate generală, posesorii autoturismelor electrice și hibride au obligația de a înregistra autoturismul în Registrul informatic al autoturismelor electrice și hibride ținut de Operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public sau privat al municipiului București. Înregistrarea se face pe baza cererii formulate de posesorii autoturismelor electrice și hibride.
Identificarea autoturismelor care beneficiază de gratuitate ca urmare a înregistrării în Registrul informatic al autoturismelor electrice și hibride se va efectua de către Operatorul serviciului public de administrare a parcajelor aparțînând domeniului public sau privat al Municipiului București la momentul verificării autoturismelor parcate și pe baza Înregistrărilor efectuate în sistemul electronic al operatorului.
Prin excepție, autoturismele electrice și hibride utilizate pentru activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate prin platforme digitale, cele utilizate în baza unui contract de utilizare în sistem de partajare a autoturismelor intermediate prin platforme digitale, precum și cele care prin colantare, dispozitive audio-video, afișează mesaje publicitare care promovează activități comerciale de orice fel, au obligația de a achita tariful de parcare conform prevederilor în vigoare privind aprobarea tarifelor de exploatare a parcajelor publice de utilitate generală din București.
Cât plătesc acum bucureștenii pentru a parca în centrul Capitalei
Primăria Capitalei a stabilit din 2019 trei zone pentru parcare, fiecare zonă având un tarif diferit, iar noile reguli se aplică din 15 august 2022.
Astfel, pentru zona zero, o oră de parcare costă acum 10 lei, pentru zona 1 - 5 lei, iar pentru zona 2 - 2,5 lei pe oră, în intervalul orar 07.00-23.00.
De asemenea, există mai multe tipuri de abonamente, iar riveranii pot beneficia de abonamente cu sau fără rezervarea locului de parcare, 24/7, în fiecare din zonele de tarifare 0, 1 sau 2 din București. Persoanele fizice pot alege abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre zonele 0, 1 sau 2 ale Capitalei.
Prețurile abonamentelor pentru persoane fizice sunt următoarele:
- Zona zero: abonament de o zi (07.00 - 23.00) - 75 lei/zi. Abonament pentru o săptămână - 300 lei. Abonament pentru o lună - 1.050 lei. Abonament pe semestru - 5.250 lei. Abonament pe an- 9.450 lei.
- Zona 1: abonamente de o zi - 38 lei, 150 lei/săptămână, 525 lei/lună, 2.625 lei/semestru și 4.725 lei/an
- Zona 2: abonamente de o zi - 15 lei, 60 lei/săptămână, 210 lei/lună, 1.050 lei/semestru și 1.890 lei/an.
- Cei care au abonamente pentru zona zero pot utiliza și locurile de parcare din zonele 1 și 2, iar cei care au abonamente în zona 1 pot folosi și locurile de parcare din zona 2.
Pentru eliberarea abonamentului, riveranii (persoane fizice care au autoturisme și au domiciliul pe strada unde este amenajat parcajul public) trebuie să prezinte buletinul de identitate care să demonstreze faptul că domiciliază pe strada pentru care doresc să li se elibereze abonamentul și certificatul de înmatriculare al autovehiculului care să demonstreze că respectivul autoturism este proprietatea sa ori copia după contractul de leasing pentru persoana fizică pentru dovedirea faptului că solicitantul deține în folosință autovehiculul respectiv. Pentru a se putea acorda acest tip de abonament, adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să fie aceeași cu cea din buletin.
Abonamentele pot fi achiziționate și prin intermediul aplicației pentru telefon mobil Parking București, disponibilă în Google Play și AppStore.