Grupul auto Hyundai - Kia a ajuns la o înțelegere cu justiția americană și va plăti 200 milioane dolari pentru a pune capăt unui proces colectiv pornit de la faptul că tot mai multe mașini erau furate. La scandal a contribuit mult și o provocare pe TikTok și YouTube, în care mulți profitau de vulnerabilitățile vehiculelor și reușeau să pornească motorul unor mașini alese la întâmplare, pe stradă.
Mașinile erau vulnerabile fiindcă nu erau echipate cu imobilizator auto antifurt, dispozitivul care anulează anumite funcții ale motorului unui autovehicul, făcând astfel imposibilă pornirea neautorizată a acestuia, scrie Hotnews.ro.
Din cauză că imobilizatorul lipsea, mulți au profitat de asta, și nu doar hoții „de meserie”, ci și cei dornici să devină virali pe internet. Pe TikTok și pe YouTube au devenit foarte populare provocări prin care oamenii, cu ajutorul unui cablu USB sau a unui obiect metalic, reușeau să deschidă mașinile unor străini, să le pornească motorul și chiar să și plece cu ele.
Așa-numiții „the Kia Boyz” postau video-uri în care explicau în detalii ce fac și îi sfătuiau și pe alții să încerce asta. Au fost în SUA câteva sute de cazuri în care mașini Hyundai și Kia au fost pornite ca parte a acestei provocări neinspirate.
Procesul a pornit de la ideea că grupul auto nu a făcut suficient pentru a se asigura că mașinile nu pot fi furate.
O parte dintre clipurile demonstrative au fost înlăturate de pe TikTok și YouTube. Grupul auto va face un update software la modelele care sunt eligibile pentru așa ceva.
Furturile au fost posibile din cauză că imobilizatoarele nu erau în standard decât la un sfert dintre modelele Hyundai-Kia din perioada 2015-2019, în timp ce la alte mărci auto acest dispozitiv era prezent la aproape toate modelele.
Unor proprietari de mașini li s-au oferit dispozitive de blocare a roților.