Un avion de tip Airbus-320 cu 172 de persoane la bord a aterizat de urgență la baza aeriană Khmeimim, pentru a evita în ultimul moment rachete ale apărării antiaeriene siriene lansate din cauza unui raid aerian israelian în apropiere de capitala siriană Damasc, anunță vineri Ministerul rus al Apărării citat de agenția rusă de presă RIA Novosti, relatează Reuters.
Baza aeriană militară de la Khmeimim, în vestul Siriei, este deținută de Rusia, scrie News.ro.
Patru avioane de vânătoare israeliene de tip F-16 au tras mai multe rachete vizând ținte la periferia Damascului, fără să intre în spațiul aerian sirian, a precizat un purtătorde cuvânt al Ministerului rus al Apărării.
Acest incident intervine în contextul în care Guvernul sirian a anunțat joi că sistemul apărării siriene antiaeriene a interceptat rachete israeliene vizând ținte militare situate în sudul țării și în apropiere de Damasc.