Aglomerație în vămile de la granița cu Ungaria, mii de români ies din țară de 1 mai. La Nădlac II se așteaptă peste o oră

Aglomerație în vămile de la granița cu Ungaria, mii de români ies din țară de 1 mai. La Nădlac II se așteaptă peste o oră
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 apr 2018

Mii de români care își petrec minivacanța de 1 Mai în afara țării au aglomerat punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria, unde sâmbătă s-au format coloane de mașini, iar timpii de așteptare pentru controlul documentelor au crescut la peste o oră în cazul Nădlac II.

Potrivit aplicației online a Poliției de Frontieră care monitorizează traficul, la granița cu Ungaria au crescut timpii de așteptare pe sensul de ieșire din țară, relatează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

La Punctul de Trecere a Frontiereri (PTF) Nădlac II, de pe autostrada pan-europeană, se înregistrează coloane de mașini și se așteaptă mai mult de o oră pentru tranzitare. Aici au fost deschise cinci artere de ieșire pentru autoturisme și autocare, față de două în mod obișnuit.

Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare CITEȘTE ȘI Schimbare pregătită: Perioada în care amenzile, precum cele de circulație, pot fi plătite la jumătate - extinsă de la 48 de ore la 15 zile lucrătoare

”În ultimele 24 de ore, numărul persoanelor care tranzitează punctele de trecere a frontierei cu Ungaria a crescut, datorită zilelor libere mulți alegând să plece în excursii în afara țării. Au fost luate măsuri pentru fluidizarea traficului, fiind suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.

Timpii de așteptare au crescut la toate punctele de la granița cu Ungaria. La Borș (Bihor), unde s-au deschis șapte artere de ieșire, șoferii sau în coloană cel puțin 30 de minute.

La Urziceni (Satu Mare) sunt două benzi de ieșire și se așteaptă 30 de minute, la fel și în cazul PTF Petea (Satu Mare), unde se lucrează pe o arteră de ieșire dedicată traficului ușor.

Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri CITEȘTE ȘI Reguli pregătite pentru serviciile de ridesharing: Platforme ca Uber vor fi autorizate de primării, în schimbul unei taxe anuale de 50.000 lei. Lipsa autorizării va fi amendată cu 5% din cifra de afaceri

Majoritatea celor care pleacă sâmbătă din țară aleg destinații apropiate, precum Ungaria sau Austria.

Anul trecut, în perioada minivacanței de 1 Mai (28 aprilie - 1 mai), au trecut frontiera cu Ungaria, prin județele Arad, Bihor și Satu Mare, peste 190.000 de persoane, din care aproximativ 145.000 cetățeni UE și 45.000 cetățeni non UE, dar și peste 70.000 mijloace de transport. Cele mai tranzitate puncte de frontieră din vestul țării au fost PTF Nădlac II, cu peste 70.000 de persoane, și PTF Borș, cu peste 57.000.

viewscnt
Afla mai multe despre
vama
aglomeratie
ungaria
cozi
vacanta
nadlac