Aeroportul Schiphol din Amsterdam a transmis că va limita numărul de pasageri pe care i-ar putea gestiona în timpul verii, invocând cererea puternică și lipsa personalului de securitate, relatează Reuters.
Aeroportul a transmis că va gestiona doar 70.000 de pasageri pe zi, limită care va duce la anularea unui număr nespecificat de zboruri, arată Hotnews.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Aeroporturile din Europa au avut de suferit din cauza problemelor legate de forța de muncă și logistică, deoarece călătoriile pasagerilor au crescut după ce țările au luat decizia de a încheia restricțiile cauzate de COVID-19. Companiile aeriene, inclusiv Lufthansa și easyJet, au anunțat deja planuri de reducere a zborurilor în această vară.
Călătoriile la Schiphol, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Europa, au fost întrerupte frecvent din aprilie din cauza penuriei de angajați de securitate și de gestionare a bagajelor. Sute de zboruri au fost anulate, iar cozile lungi au devenit o rutină.