Echipele de negociatori ai Uniunii Europene și Chinei s-au întâlnit între 2 și 7 noiembrie, la Beijing, potrivit unui articol publicat de postul de televiziune CCTV din China, pentru a găsi o soluție privind prețurile și taxele vamale ale mașinilor electrice care sunt importate în UE.
Întârzieri în livrarea de automobile noi în toată Europa, după ce Germania a schimbat, printr-un anunț din scurt, standardele de transport pe platforme. Din cauza greutății mai mari a mașinilor electrice, tirurile încărcate cu vehicule trebuie să le asigure suplimentar, iar adaptarea lor durează.
Compania TAROM pune din nou în vânzare bilete de avion la tarife începând de la 23 euro pentru zborurile într-un singur sens, pe toate rutele interne acum pentru perioada 18-20 noiembrie.
Acțiunile Tesla (TSLA.US) cresc cu 6,70% în premarket, în urma informațiilor conform cărora echipa de tranziție a lui Donald Trump urmărește să stabilească un cadru federal pentru reglementarea vehiculelor care se conduc singure prin intermediul Departamentului de Transport al SUA
Registrul Auto Român a prezentat primul model electric Rolls Royce al cărui preț de pornire este de 400.000 de euro.
Circulația pe Valea Oltului (DN 7) se va desfășura cu restricții până pe 15 decembrie, pentru realizarea la Câineni a unui sens giratoriu provizoriu necesar pentru lucrările la autostrada Sibiu-Pitești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a făcut o vizită pe șantierul liniei 5 de tramvai și a explicat că lucrările sunt la 80% și lipsesc deocamdată firul de alimentare și o stație electrică. Edilul a precizat că au fost niște întârzieri cu plățile, dar că acum lucrările sunt în grafic și crede că proiectul va fi încheiat în cele 12 luni prevăzute în contract.
Un nou instrument online permite localizarea trenurilor de călători, anunță Agenția de presă Rador.
Autoritățile anunță că vor deschide miercuri încă 32 kilometri de autostradă, pe A7 (Autostrada Moldovei), între Buzău - Râmnicu Sărat.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) vrea să achiziționeze 450 de banchete pentru pasageri, cu 1,85 milioane lei, fără TVA, acestea urmând să fie amplasate în zona porților de îmbarcare ale Aeroportului Internațional Henri Coandă București (AIHCB), potrivit unui anunț de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).