Aeroitalia, companie aeriană italiană fondată în 2022 și care în primăvară a preluat integral compania românească Air Connect, pentru a se extinde pe piața regională, suspendă, începînd din noiembrie, cursele spre România.
Al patrulea tren de metrou Alstom a ajuns în depoul Metrorex.
Grupul aeronautic european Airbus intenționează să concedieze până la 2.500 de angajați de la divizia de apărare și cea spațială, după pierderile înregistrate cu proiectele de sateliți, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Guvernul a aprobat, prin hotărâre, înființarea companiei Carpatica Feroviar, aptă „pentru deservirea nevoilor de apărare ale țării”, inclusiv pe fondul problemelor cu care se confruntă operatorul feroviar de stat CFR Marfă, operațiune anunțată de Profit.ro ca pregătită din 2022.
A fost deschisă astăzi circulația pe Varianta Ocolitoare Sfântu Gheorghe.
Guvernul va cheltui 3,3 miliarde lei pentru achiziționarea a 58 de trenuri electrice noi, a anuțat premierul Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că România va cumpăra 58 de trenuri electrice noi, în valoare de peste 3,3 miliarde de lei, bani europeni, și că prin această investiție vor fi interconectate 13 municipii reședință de județ.
O simulare 3D cu autostrada Iașului a fost efectuată, în premieră, pe întregul traseu, între Moțca și Ungheni.
Giganții din industria auto s-au reunit la Salonul Auto de la Paris pentru a-și prezenta cele mai noi concepte și modele de producție, concurând pentru a atrage atenția publicului cu designuri atrăgătoare și tehnologii futuriste, cum ar fi un volan dreptunghiular numit Hypersquare, prezentat de Peugeot în modelul concept Inception, și SUV-ul Yangwang U8, care poate circula prin apă, al producătorului chinez BYD, relatează CNBC.
Șeful mărcii Dacia, Denis le Vot, a vorbit în repetate rânduri, la Salonul Auto din Paris, despre cel mai nou model al mărcii, Bigster, dar a făcut câteva precizări referitoare și la câteva caracteristici ale SUV-ului, care schimbă pe alocuri ceea ce fusese anunțat.